Luni, 14 noiembrie, începînd cu ora 17.00, în Sala „B. P. Hașdeu” din incinta Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, va avea loc lansarea volumului Povestiri despre oameni obișnuiți, de Varujan Vosganian. Vor vorbi, alături de autor, jurnalista Violeta Cincu și criticul literar Emanuela Ilie, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cartea a fost publicată la Editura Polirom, în luna august a acestui an.

„Fiecare povestire din acest volum are o magie unică, iar finalul este întotdeauna surprinzător. Creează o tensiune care urcă, dansează, te plesnește uneori, te face să zîmbești deseori, pentru ca la sfîrșit, privind ultimele cuvinte din povestire, să rămîi reflectînd. Îl citesc pe domnul Varujan Vosganian din momentul apariției Cărții Șoaptelor, care este cu adevărat o bijuterie. Deseori generalizăm și amestecăm în același creuzet omul, politicianul și scriitorul. Și dacă piperul politicianului este mai puternic și ne face să strănutăm, metaforic vorbind, vom fi tentați să ocolim sau să neglijăm scriitorul. Nu trebuie să ocolim cărțile scriitorului Varujan Vosganian pentru că există politicianul Varujan Vosganian”, a declarat Violeta Cincu.

Varujan Vosganian este om politic, economist și scriitor român, de origine armeană. Este președintele Uniunii Armene din România de la reînființarea acesteia în anul 1990 și prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005. Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Sursă foto: www.afaceri.ro