Este unul dintre cei mai activi și vocali promotori ai dezvoltării regionale din România, un consultant de business care a reușit să pună Iașiul pe harta marilor tranzacții de real estate și să-l transforme într-un pol tehnologic recunoscut la nivel european. Cu o experiență de peste 20 de ani în management, vînzări și consultanță imobiliară, Dan Zaharia este fondatorul Fab Lab Iași, un spațiu care a devenit rapid „kilometrul zero” al inovației și antreprenoriatului în regiunea Moldovei.Prin activitatea sa la EXTIND, a facilitat intrarea unor giganți globali pe piața locală, susținînd ideea că birourile moderne nu sînt doar construcții de sticlă, ci infrastructura critică ce reține talentele în țară. Este un „vînător” de oportunități pentru regiune, fiind implicat activ în lobby-ul pentru infrastructura majoră (Autostrada A8) și în consolidarea brandului de oraș „IT & Outsourcing” prin inițiative precum PIN Magazine și PIN Awards. Îl cunoaștem mai bine din interviul pe care ni l-a acordat.

Vedem cum Iașiul se transformă arhitectural cu toate aceste clădiri de birouri. Pentru un student, sînt aceste companii o oportunitate reală sau doar o „bulă” IT care se poate sparge oricînd?

Orașul a suferit o mutație clară în ultimii ani, ce constă în părăsirea zonei industriale și transformarea ei. Dacă în anii 2000 aveam peisaje apocaliptice, după 2010 apariția giganților precum Amazon, Continental sau Endava a schimbat totul. S-au construit sute de mii de metri pătrați de birouri care pot găzdui pînă la 50.000 de angajați, la momentul actual fiind ocupate doar 30.000 de posturi.

Pentru un student din anii 2005, singura opțiune era să devină agent de vînzări. Ca să crești, trebuia să fii un soi de manager de zonă, iar „top of the top” era să devii director pe la București, director de bancă sau să te angajezi în vreo instituție publică locală. Alegerile erau foarte limitate.

Această industrie a serviciilor externalizate a făcut ca oportunitățile să apară aici. Poți crește profesional în același loc, păstrîndu-ți cercul de prieteni din facultate și familia aproape. Iașiul a rămas atractiv, avem o populație de 55.000 de studenți și se vede pe stradă că este un oraș tînăr.

În 2018 ați afirmat că birourile sînt noile fabrici. Odată cu munca remote, mai sînt aceste clădiri de sticlă inima orașului sau devin doar spații de ședințe?

Cred că zona metropolitană din Iași a devenit inima orașului. Munca hibridă e deja un lucru normal, dar nu e doar spațiu de ședințe. Mulți preferă să vină la birou, mai ales cînd e foarte cald sau foarte rece, pentru că instalațiile clădirilor sînt performante. Oamenii preferă compania și lucrul în echipă fizică. Eu nu cred într-o muncă fully remote, în care stai în apartamentul tău și ne vedem doar la petrecerea de Crăciun.

Sediile de birouri reprezintă un angajament. Îmi amintesc că în 1996, cînd eram student, am ajuns cu trenul în Piața Unirii din București la ora 6.00 dimineața. M-au impresionat firmele luminoase de pe clădiri. Iașiul de atunci nu avea așa ceva, în afară de Hotel Unirea. Uită-te acum cîte firme luminoase sînt pe clădirile de birouri! Aceste „steaguri” reprezintă un angajament al firmei că nu și-a deschis doar un birou obscur într-un colț prăfuit din marginea Europei. Multe dintre birourile de aici sînt birouri de competențe globale. Adică echipa de la Iași se ocupă de segmente globale ale companiei. Asta arată încrederea în polul de talente de aici.

„Rolul facultății nu este să te învețe o meserie concretă, ci generalitățile”

Mai este Iașiul doar un oraș al studenției și al „eternelor iubiri” sau a devenit un oraș al carierei?

Există o nostalgie că Bucureștiul sau România „datorează” ceva Iașiului. Dacă gîndim așa, rămînem cu mîna întinsă. Iașiul trebuie să fie atît de pragmatic încît să nu poată fi ocolit. Dezvoltarea aeroportului, a clădirilor de birouri, a retail-ului și a zonei educaționale face ca orașul să nu mai fie doar cel în care îi promovăm pe Eminescu și Bojdeuca lui Creangă. Este un oraș în care poți să faci business, în care alții vin la ședință la noi, la „sediul central de la Iași”.

Totuși, ne lipsește încă partea industrială majoră. Însă acest decalaj urmează să fie recuperat într-un ritm accelerat datorită autostrăzii A8. Proiectul a trecut deja de pragul critic al licitațiilor, iar dacă 2026 este un an dedicat proiectării, din 2027 vom vedea Iașiul transformat într-un uriaș șantier. Infrastructura va acționa ca un magnet pentru spațiile de producție și depozitare, nu este vorba doar despre asfalt, ci despre o repoziționare strategică pe hartă.

Trăim un context geopolitic special, în care România și, în special, orașele de pe granița de est Iași, Suceava și Galați vor înceta să mai fie văzute ca marginea Europei. Vom deveni pilonii principali, hub-urile logistice esențiale pentru reconstrucția Ucrainei. Este o fereastră de oportunitate unică, o șansă istorică pe care trebuie să o fructificăm cu mult pragmatism.

În 2006 erați printre puținii care vedeau viitorul în IT. Azi paradigma se inversează sub presiunea AI. Credeți că Facultatea de Informatică mai este azi un pariu sigur?

Nu cred că cineva își dorește cu adevărat să scrie zeci de mii de linii de cod doar pentru a fi recompensat cu leuțul la linia de cod. AI trebuie văzut ca o unealtă. Trebuie să dezvoltăm o gîndire critică și strategică. Cunoștințele din facultate te vor ajuta să verifici dacă AI-ul „aberează”.

Diferența va fi că vei putea lansa un startup mult mai ușor. Părăsești comoditatea corporației și îți testezi ideea. AI-ul nu este o eminență cenușie atotputernică, ci o ladă de unelte din care scoți ChatGPT sau Gemini ca să automatizezi. S-ar putea să avem chiar mai multă treabă, pentru că vom deveni mai productivi și vom lucra la mai multe proiecte în paralel.

Vorbiți cu mulți manageri. Ce le lipsește absolvenților: hard skills sau soft skills?

Să fim realiști, managerii se plîng mereu de noile generații, e un ciclu istoric. Rolul facultății nu este să te învețe o meserie concretă, ci generalitățile. Managerii caută acum soft skills: atitudine de învățare, flexibilitate și cel mai important, capacitatea de concentrare  Într-o lume a mesajelor infinite, abilitatea de a te „focusa” pe un task este un avantaj competitiv uriaș.

Managerii au nevoie de tineri care să aibă răbdarea de a se specializa într-o direcție, dar care să fie destul de flexibili încît să poată pivota rapid, dacă cerințele pieței se schimbă. Soft skill-ul suprem în 2026 a devenit capacitatea de a-ți păstra atenția asupra unui obiectiv, într-o lume care face tot posibilul să ți-o fure.

„Nu trebuie să te aștepți să îți iei Porsche din primul salariu”

Studenții aud povești că recrutorii așteaptă ca studenții să iasă de la cursuri pentru a-i aborda și angaja direct pe mii de euro. Care este o așteptare realistă pentru un prim salariu în Iași?

Există o vorbă din popor la noi – că pentru sub 1.000 EUR nici nu te ridici din pat. Dar uităm că o mare parte din România trăiește pe salariul minim. Cred că e important pentru un tînăr să pornească de undeva, să „ducă geanta” cuiva, metaforic vorbind, ca să învețe meserie.

Sfatul meu este ca banii să nu fie criteriul principal. Alege un job în funcție de valorile tale și de proiectele care te interesează. Întreabă-te: ce învăț aici? Cît de repede pot să-mi dezvolt abilitățile? Dacă alegi doar muncă pentru bani, riști să intri într-o zonă de confort periculoasă. În pandemie, aveai cinci oferte de job pe săptămînă, urmau contraofertele, unii își schimbau job-urile pentru 50 de euro în plus, dar asta nu era normal. Alege proiectele care te interesează și ai răbdare. Nu trebuie să te aștepți să îți iei Porsche din primul salariu. Nu ultimul model.

Dacă un student are o idee de business, unde se duce în Iași pentru mentorat?

Primul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă este că ideea lui valorează zero. Sînt un milion de idei. Cheia este implementarea. Să-și facă o echipă, să vină la Fab Lab, la hackatoane (brainstorming), în acceleratoare precum Rubik Hub. Dacă cineva îți dă primii 10 euro pe ideea ta, atunci ești pe drumul cel bun. Avem succese locale: FameUP (micro-influenceri), Nestor (productivitate) sau cei de la Digitail Veterinary Software, pornit de doi tineri din Iași, care au un soft folosit de 10.000 de cabinete veterinare din toată lumea.

Un alt aspect vital este echipa. De multe ori, ideea inițială se dovedește a fi neviabilă. Dacă ești singur, probabil vei renunța. Dar dacă ai o echipă consolidată, poți să „pivotezi”, adică să schimbi direcția afacerii păstrînd competențele oamenilor de lîngă tine. Mentoratul în Iași înseamnă să te expui acestor comunități, să participi la conferințe și să ai curajul să-ți vezi ideea criticată, pentru a o putea rafina.

Iașiul s-a bazat foarte mult pe multinaționale în ultimii 15 ani. Dacă, într-un scenariu pesimist, un gigant precum Continental sau Amazon decide să se retragă, este antreprenoriatul local suficient de puternic să susțină orașul, sau sîntem întru totul dependenți de capitalul străin? 

În anii ’90, visul oricărui ieșean era să se angajeze la Coca-Cola. A fost mai mult decît o fabrică; a fost cea mai bună școală de vînzări și logistică a acelor vremuri. Mai mult, a creat un întreg ecosistem pe orizontală, de la producători de etichete și dopuri, pînă la firme de transport.

Cînd fabrica s-a închis, orașul nu s-a oprit. Astăzi, locația e doar un depozit, dar Iașiul a mers mai departe. Trebuie să înțelegem că plecarea unei multinaționale este o decizie care nu depinde de noi, sîntem doar o linie într-un Excel global. Însă, dacă un gigant ca Amazon sau Continental ar decide să se retragă, nu ar fi un dezastru apocaliptic. În urma lor rămîn mii de oameni cu un knowledge prețios, oameni care pot fi absorbiți imediat de firmele locale care „stau la pîndă” după talente sau care își pot deschide propriile afaceri. În plus, noua industrializare a Iașiului, sprijinită de autostradă, va schimba complet profilul angajatului: nu mai căutăm oameni care să poarte saci de nisip în spate, ci căutăm ingineri care să gestioneze procese complexe de automatizare. Resursa noastră cea mai de preț nu este clădirea corporației, ci creierul oamenilor care rămîn aici.

„Lupt ca Iașiul să nu mai fie perceput ca un oraș de la «marginea Europei»”

Peste 20 de ani, care ați vrea să fie amprenta dumneavoastră asupra Iașiului?

În plan strict personal, amprenta mea aș vrea să fie viitorul copiilor mei aici. Mi-aș dori ca ei să își poată construi o carieră și o familie în acest oraș, pe baza propriilor competențe, fără ca eu să fiu nevoit să „dau un telefon” pentru ei. Vreau un Iași în care un tînăr să poată trăi decent din ceea ce muncește, într-o piață a muncii sănătoasă și activă.

Extrapolînd la nivelul comunității, lupt ca Iașiul să nu mai fie perceput ca un oraș de la „marginea Europei”, așa cum apăream în articolele de acum 15 ani. Vreau să fim un centru energetic regional, care să radieze talent și plusvaloare în toată Moldova.

Însă, un aspect foarte important pentru mine este ca Iașiul să nu devină un „nou București al Moldovei”. Nu îmi doresc un oraș care să absoarbă toate resursele din jur, lăsînd județele vecine în urmă. Amprenta pe care mi-o doresc este cea a unui centru de prosperitate pentru întreaga regiune. Prin infrastructură și proiecte de anvergură, trebuie să ieșim definitiv din vechea paradigmă de „cea mai săracă regiune” și să demonstrăm că acest colț de țară este, de fapt, un motor economic european. Pentru acest Iași vibrant și generos luptăm în fiecare zi.

Acum peste 15 ani ați explicat cum filmul „Click” v-a schimbat viziunea. Protagonistul (Adam Sandler) folosea o telecomandă pentru a da fast-forward peste momentele dificile din viață, trezindu-se la finalul unei cariere de succes, dar bătrîn și străin de propria viață. Spuneați atunci că v-ați întors în Iași tocmai pentru a evita acest lucru. Astăzi sînteți implicat în zeci de proiecte simultan, de la Fab Lab și Zbor Hub, la consultanță și lobby regional. Mai simțiți vreodată că ați căzut sau sînteți pe punctul de a cădea iarăși în „capcana” despre care vorbeați atunci?

Ceea ce încerc să fac acum, și ce am învățat în toți acești ani de cînd m-am întors, este acest concept de downshifting. Pentru mine, asta nu înseamnă să stau degeaba, ci să fiu mulțumit cu procesul, cu ceea ce se întîmplă în etapele intermediare. Secretul meu este că am învățat să dezvolt echipe. Lucrez în multe proiecte, dar marea mea realizare este că aceste echipe pot gestiona lucrurile și în lipsa mea.

Mi-am creat niște „ancore” în prezent. Îmi permit luxul de a avea cîteva ore la prînz în care să pun telefonul deoparte. Merg la un muzeu să mă uit la niște opere de artă sau îmi fac timp, măcar o dată sau de două ori pe săptămînă, să ajung la un concert în oraș. Acestea sînt momentele în care „opresc” telecomanda.

Am învățat că viața nu trebuie să fie o goană după un succes sau o perfecțiune absolută. Trebuie să fii mulțumit de micile victorii zilnice: că ai încheiat un contract, că ai ajutat un tînăr să își găsească drumul sau că ai sprijinit o asociație. Iașiul este mediul ideal pentru acest stil de viață, pentru că este încă un oraș al oamenilor ospitalieri, care nu îți închid ușa în nas și care te invită la masă.

Pe lîngă „Click”, mă mai uit din cînd în cînd și la „Yes Man” sau la materialele lui Wayne Dyer. Ele îmi reamintesc că, deși avem viteze diferite în diverse etape ale vieții, cel mai important este să te bucuri de drumul pe care îl parcurgi, nu doar de destinație. Dacă te bați de unul singur cu succesul, ajungi la final și n-ai cu cine să-l împarți. De aceea, aleg să trăiesc etapele, nu să sar peste ele.

***

Sursă fotografii: facebook.com