„Ce e de făcut cînd nu mai e nimic de făcut?”. Acestea au fost cuvintele pe care Yuri le-a citit pentru prima și ultima dată  pe pieptul prietenului său răpus de un glonț care i s-a înfipt adînc în inimă. Roman se prăbușise întocmai ca o pasăre ucisă în timpul unei vînători. Nu a durat mai mult de o secundă, iar tricoul său odată alb imaculat s-a umplut de o pată masivă de sînge. Nevinovăție pierdută cu picătura într-o luptă murdară. La fel ca el au mai fost și alții. Unii dintre ei bătuți puternic cu pumnul greu al autorităților, alții aruncați în vîlvătaia flăcărilor care rodeau orașul din temelii.

De trei luni de zile, Yuri se mutase în stradă ca să își susțină cauza. I s-a alăturat o națiune roasă pînă la os de blestemul din Est. Acum două zile a văzut cum hotelul a devenit spital și biserica hotel. Centrul universului său a devenit brusc centrul lumii. În Piața Independenței se arunca cu grenade și nu se trăgeau  gloanțe oarbe din puști de plastic. Nu mai sînt copii cei care se joacă de-a soldații și războiul. Yuri a promis de acum două luni că nu se lasă, că va ține cu dinții de idealul său și al poporului mutat în stradă. Și dacă o să rămînă fără ei, atunci vor trebui să îi schilodească gîndurile și tot nu îl vor opri. Pentru că durerea fizică nu îl mai deranja, nu de cînd a explodat o bombă improvizată lîngă el și a trebuit să se bandajeze singur cu bucăți de haină ruptă. Uneori Yuri își mai verifică busola. Nu mai caută Nordul pe ea, acum este concentrat să vadă dacă acul va arăta Est sau Vest. Atunci cînd obosește, se lasă pe spate și din patul său din carton privește cerul.

De o săptămînă nu se mai văd stelele. Fumul a înecat tot. Nu-l deranjează că nu mai distinge că soarele răsare din Est dimineața. Yuri s-a născut într-o țară pe care lumea nu știa pînă acum trei luni să o arate pe hartă. „Dar lasă că le-am arătat noi lor lecții de geografie, la toți.” Durerea funcționa ca un combustibil pentru Yuri. Ea l-a făcut vigilent, asemenea unui cîine de pază care a învățat să și muște, nu doar să latre. Durerea de a-și privi poporul captiv acum în Piața Independenței sub tălpile groase ale indiferenței. Yuri a văzut cum picioarele altora te pot strînge între ele ca niște gratii. Și tot durerea l-a remontat, să fie mai atent la cîte steaguri au fost coborîte în bernă peste trupurile compatrioților săi de pe trotuare. Recunoaște că durerea îl face să se simtă în viață, e un soi de dragoste cu malformații.

Și îi revin din memorie imaginile cu Roman sfîrșindu-se în zbor frînt. „Ce e de făcut cînd nu mai e nimic de făcut?”. În orice caz, să mori fără să lupți. Nu azi. Poate mîine. Și dacă mîine așa va fi, măcar știe că a făcut-o pentru o cauză: libertatea urmașului său pe care nu va mai ajunge să îl cunoască.

Sursă foto: www.mashable.com