In curind harta Europei nu va mai avea culorile de astazi.  Nu va mai exista verde pentru paduri, galben pentru cimpii  si maro pentru munti. Vor exista doar 2 culori, negru si alb. Cu negru vor fi colorate zonele afectate de criza iar cu alb cele virgine, cele care au auzit de criza doar la radio. Criza financiara se transforma intr-un virus care paralizeaza tot mai multe companii si lasa fara servici tot mai multi angajati. Din cauza crizei financiare, “rusii se leapada de vodka” si tot din cauza crizei economice rusii sunt nevoiti sa inghete productia de filme. Din cauza crizei financiare, britanicii fura de mincare din supermarket-uri, unde patronii au decis sa securizeze chiar si mezelurile si, tot din cauza crizei financiare, englezii abandoneaza animalele de companie.Din cauza crizei financiare, americanii au insomnii si tot din cauza crizei financiare milionarii din America divorteaza. Din cauza crizei financiare, coreenii se sinucid si tot din cauza crizei financiare cetatenii din Republica Moldova vor fi inmormintati in sicrie de plastic si saci de politilena. Chiar si energia solara va suferi din cauza crizei financiare. Marii producatorii de instalatii solare nu cred ca viitorul promitator al industriei ramane neafectat de actuala criza financiara. Doar mafia italiana nu va avea de suferit… In Romania, din cauza crizei financiare seful statului umbla intr-o Dacie si tot din cauza crizei romanii consuma doar “romanesc”. Din cauza crizei financiare, tot mai multi romani se intorc acasa, “somajul i-a adus printre noi”. Din cauza crizei financiare, tot mai multe femei se casatoresc din dragoste si tot din cauza crizei finaciare tot mai multe prostituate romance isi scumpesc serciciile, caci  le-a afectat criza financiara,se vede dupa ele, saracutele umbla pe strada, in plina noapte, cu minimum de haine pe ele, nu au bani sa se imbrace. In Romania, din cauza crizei, tinerii nu vor mai bea atita Coca Cola, nu pentru ca nu ar vrea sau pentru ca nu ar fi la moda, dar pentru ca …a baut-o pe toata criza financiara. Se pare ca si femeile vor avea de suferit enorm de pe urma crizei financiare :cea mai mare companie de cosmetice pe plan mondial, L’Oreal, a anuntat ca va inchide doua unitati de productie din Europa. Si mersul la coafor s-ar putea sa se mai tempereze din cauza aceleiasi crize financiare dar si shopingul numita de femei “terapie prin cumaparturi” va fi o amintire dulce a unor vremuri frumoase.

Dar ce ne facem? Se apropie sarbatorile de iarna invaluite in criza financiara. Astfel,  Din cauza crizei financiare ne asteapta sarbatori de iarna ieftine. Nu vom intilni sarbatorile in „straie noi”. Vacantele la munte vor fi inlocuite de „sarbatori frumoase acasa in sinul familiei”. In loc de brad – crengute de pin si molid, in loc de jucarii – covrigi uscati, cadouri putine, iar pe masa …doar produse romanesti.

Victoria Cantir