Consiliul Judetean va aloca fonduri suplimentare pentru Directia de Asistenta Sociala pentru plata salariilor pe 2008. Fondurile au fost primite de la Guvernul Romaniei si vor fi translatate in luna urmatoare. Proiectul dezbatut in sedinta extraordinara a Consiliului Judetean de luni, 13 octombrie a.c. a fost aprobat in unanimitate de consilieri.

Directia de Asistenta Sociala din Iasi se afla in fata unei crize din cauza fondurilor insuficiente primite la bugetul initial si ulterior prin rectificarea din luna iulie a anului curent pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap. Au fost suplimentate fonduri in valoare de  6568 de lei atat pentru venituri cat si pentru cheltuieli.Sedinta Consiliului Judetean nu a fost lipsita de incidente.Consilierul judetean din partea PD-L, Constantin Serban a mentionat ca nu era necesara convocarea sedintei extraordinare pentru aprobarea acestui proiect. " Domnule Simirad intelegem preocuparea dumneavoastra, dar nu se impunea o astfel de sedinta extraodinara. Fondurile pentru suplimentarea salariilor puteau fi aprobate intr-o sedinta ordinara", a adaugat Constantin Serban, consilier judetean. In replica, presedintele Consiliului Judetean, Constantin Simirad a afirmat ca bugetul pentru anul 2008 a fost rectificat tocmai pentru a suplimenta fondurile destinate salariilor la capitolul " Asistenta sociala in caz de boli si invaliditate". Fondurile ce vor fi primite de persoanele cu handicap reprezentand prestatii sociale sunt constituite numai din sume provenite de la bugetul de stat si gestionate de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse prin directiile teritoriale de munca si protectie sociala. / Iulia Nanescu