Joi, 23 mai a.c., in Aula Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad”, incepand cu ora 10:00 s-a desfasurat prima dezbatere organizata de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) la nivel local cu privire la procesul de regionalizare – descentralizare din Romania. La eveniment au fost prezenti viceprim-ministrul Romaniei, Liviu Dragnea, primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, reprezentanti ai Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, ai grupului de lucru academic din Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), edilii oraselor din regiunea Nord-Est, specialisti si jurnalisti.

„Motivul principal care sta la baza reformei de regionalizare-descentralizare este asigurarea unei dezvoltari echilibrate, care sa reduca decalajele dintre zonele sarace si cele prospere” a declarat vicepremierul Romaniei, Liviul Dragnea.

Conform statisticilor intocmite de catre MDRAP, judetele cele mai sarace din Romania sunt Vaslui, Botosani, Mehedinti, Olt, Teleorman, Giurgiu, Calarasi si Ialomita, iar cele mai bine dezvoltate sunt Timisoara, Cluj, Sibiu si Brasov. Judetul Iasi a fost clasat ca mediu dezvoltat.

Ministrul Dezvoltarii Regionale, Liviu Dragnea a specificat ca regionalizarea nu va presupune desfiintarea judetelor sau infiintarea de guverne regionale.

„Judetele au o traditie veche in aceasta tara, reprezinta o forma administrativa cu care cetatenii s-au obisnuit. Cei care propun desfiintarea judetelor gresesc, pentru ca ar insemna multiplicarea centralizarii de azi cu toate butoanele la Bucuresti. Trebuie sa ne obisnuim sa folosim doua termene, resedinta regiunii si nu capitala regiunii, pentru ca nu infiintam state si, respectiv, al doilea termen, cel de presedinte al regiunii si nu guvernator.” a mai adaugat Liviu Dragnea.

Potrivit hartii facute de CONREG vor exista opt regiuni in Romania, iar resedintele de judet vor deveni poli de dezvoltare zonala. Judetul Iasi, alaturi de Piatra Neamt, Suceava, Bacau, Botosani si Vaslui sunt cuprinse in regiunea de dezvoltare Nord-Est. In sondajele CONREG, 48% din populatia Moldovei si Bucovinei sustine ca Iasul ar trebui sa fie resedinta regionala. Potentialele contracandidate sunt Suceava cu un procentaj de 12% si Piatra Neamt cu 11%.

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei l-a intrebat pe vicepremierul Romaniei, Liviu Dragnea despre cum vor fi platite indemnizatiile conducerii consiliului regional.

„Din ce platim salariul presedintelui de regiune si din ce platim salariul secretarului si benzina pe care o consuma presedintele la masina sa. Astazi primariile sunt finantate din taxele locale si impozitele locale si apoi din celelalte cote care mai vin de la guvern, consiliile judetene numai din cotele defalcate. La masa celor 41 de presedinti ai Consiliilor Judetene, care oricum sunt nemultumiti si oricum resursa care vine la ei e neindestulatoare pentru proiectele judetene, nici macar regionale, vom mai aduce inca opt presedinti regionali. Nici nu mi-as dori sa mai punem o taxa in Romania care sa permita cheltuielile functionale ale regiunii” a precizat presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei.

Primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita a ramas cu gandul tot la conducerea regiunii Nord-Est.
„Munca mea de primar este foarte importanta pentru ca mi-am asumat-o si pentru ca imi place foarte mult acest lucru. Sunt sustinator al regionalizarii ca proiect administrativ, pentru ca stiu care sunt beneficiile acestui tip de administrare a unei regiuni” a sustinut primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita.

MDRAP si-a propus sa finalizeze procesul de regionalizare si descentralizare din Romania pana la data de 31 decembrie 2013.

„In octombrie probabil va fi referendumul de modificare a constitutiei, o sa fie incheiate si dezbaterile, o sa fie gata si proiectul final, iar imediat dupa adoptarea constitutiei, avand in ea notiunile de regiune, de presedinte regional, de consiliu regional, sa putem adopta in parlament prin cea mai rapida procedura care va fi permisa, legislatia necesara ca pana la finalul anului sa fie alesi presedintii si consiliul regional.” a concis viceprim-ministrul Romaniei, Liviu Dragnea.

Anul acesta, Romania si Comisia Europeana vor negocia acordul de parteneriat referitor la strategia de dezvoltare a tarii noastre pentru perioada 2014-2020.

„Daca incheiem acordul de parteneriat la 31 decembrie cu o structura administrativa care nu contine regiuni, este aproape imposibil ca in urmatorii sapte ani de zile sa mai putem modifica structura administrativa fara se perturbam mecanismele de finantare europeana” a mai plusat Liviu Dragnea.

In 2014 institutiile regionale isi vor incepe activitatea, iar in paralel se vor acredita regiunile stabilite in urma procesului de regionalizare si descentralizare.

Urmatoarea dezbatere organizata de MDRAP la nivel local cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare din Romania va avea loc la Timisoara pe data de 31 mai a.c.

Vladimir Dochita