În perioada 19-23 octombrie, la Iași se va desfășura cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), manifestare culturală finanțată de Consiliul Județean Iași și organizată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași. La festival vor fi prezenți profesioniști din domeniul cărții, atît din ţară, cît şi din străinătate – scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.

Cîțiva dintre invitații speciali ai actualei ediții sînt scriitoarea armeancă Narine Abgarian, autoarea best-seller-ului Din cer au căzut trei mere, scriitorul algerian Boualem Sansal, scriitorul spaniol Manuel Vilas, dar și filosoful și publicistul român Andrei Pleșu.

Programul festivalului cuprinde expoziții, ateliere pentru traducători, întîlniri cu scriitori, mese rotunde, dezbateri, o seară dedicată Ucrainei alături de scriitorii Sofia Andruhovici și Iuri Viniciuc și managerul cultural Evghenia Lopata și decernarea Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte apărută în 2021. Vineri, pe 21 octombrie, are loc „Noaptea albă a poeziei”, un maraton de lecturi publice, în cadrul căruia zeci de poeți vor recita din versurile proprii.

„FILIT păstrează structura cu care a obișnuit publicul la toate edițiile, propunînd însă proiecte și expoziții noi, alături de întîlniri cu scriitori, traducători, editori, manageri culturali, artiști. De exemplu, proiectul editorial al FILIT 2022 este volumul Zece povestiri. Pogromul de la Iași, în cadrul căruia zece autori români au scris, la invitația Muzeului Național al Literaturii Române Iași, cîte o povestire inspirată de o fotografie din timpul Pogromului de la Iași – iunie 1941. Tot o noutate este și prezența mai multor artiști în cadrul festivalului, cu care publicul se va putea întîlni la evenimente”, a declarat Georgiana Leșu, coordonator logistică în cadrul FILIT.

FILIT Iași a devenit unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. După prima ediție, cotidianul spaniol „El Pais” nota că FILIT „este cel mai important festival literar din Europa de Est”, iar „Frankfurter Allgemeine Zeitung” nota că „un eveniment de asemenea anvergură și de o asemenea croială europeană n-a mai existat vreodată în România”.

Sursă foto: www.facebook.com/filit.iasi