Astazi, 25 octombrie a.c. incepand cu ora 11:00 a avut loc in Sala „Diotima” a Casei de Cultura „Mihai Ursachi” dezbaterea „Scriitori printre liceeni”. In cadrul aceste intalniri, elevii de la Colegiul National „Garabet Ibraileanu” si de la Scoala Normala „Vasile Lupu” au avut ocazia de a adresa intrebari scriitorilor Doina Rusti si Stelian Tanasa. Evenimentul face parte din grila de programe a Festivalului International de Literatura si Traducere (nr. FILIT).

„Scriitori printre liceeni” face parte din cadrul FILIT, festival ce intruneste  la Iasi, in perioada 23-27 octombrie a.c., peste 100 de profesionisti ai cartii, atat din tara, cat si din strainatate. Evenimentul a fost moderat de prof.dr. Mariana Purtuc si prof. Caliopia Hodorogea. Scopul aceste intalniri a fost acela de a creea un dialog interactiv intre elevi si scriitori. „Elevii au citit operele celor doi invitati, iar intrebarile pe care le-au adresat au fost pertinente. Au depus efort si au cumparat cartea. Sunt copii care i-au descoperit acum, citind opera lor. A fost o provocare si o lectura nu de dragul de a citi. ci o lectura care a incercat sa descifreze sensuri ale operei celor doi scriitori.”, a declarat prof. Caliopia Hodorogea, profesor de limba si literatura romana in cadrul Colegiului National „Garabet Ibraileanu”.

Doina Rusti, autoare de romane contemporane, castigatoare a premiului Uniunii Scriitorilor din Romania pentru romanul „Fantoma din moara” si premiul „Ion Creanga” al Academiei Romane, a raspuns intrebarilor elevilor prezenti la intalnire, repetand faptul ca misiunea scriitorului este sa scrie despre el si despre tara lui. De asmenea, aceasta considera ca dispretul unei generatii fata de alta este cheia progresului si ca este de acord cu lectura electronica si beneficiile aduse de avansarea tehnologiei. Paul Cernat a afirmat in 2008 despre Doina Rusti ca este „o pasare rara a liiteraturii postdecembriste”, autoarea catalogand aceasta afirmatie drept o critica pompoasa. Scriitoarea a facut referire la persoanele ce au indrumat-o in acel moment si la standardele de cultura din acea perioada. „Copiii din ziua de astazi sunt exact ca pe vremea mea. Si pe vremea aceea se spune despre noi ca suntem o generatie pierduta sau ca au decazut valorile. FILIT este un moment de readucere in centru a culturii. Un moment in care oamenii afla de fapt ca este important sa citesti. Odata ce intri in contact cu scriitorii lucrurile se schimba.Atunci cand eram eleva am avut o intalnire cu o scriitoare, iar astazi nici macar numele ei nu mi-l aduc aminte. Aveam doar 15 ani, dar lucrul acela a contata atat de mult pentru mine incat am pastrat cartea cu autograful si povestirile ei despre scris, ceea ce a fost capital pentru mine.”, a declarat Doina Rusti.

Stelian Tanasa este eseist, scriitor, istoric, precum si politolog, publicist si analist politic. Din punct de vedere al scriiturii si al opiniilor despre noua generatie, se poate creea o paralela intre cei doi autori. Stelian Tanasa a afirmat faptul ca nu exista nimic despre el in cartile sale si ca generatia moderna traieste intr-o criza a valorilor. De asemenea, acesta a vorbit despre dezavantajul de a imbatrani, de a nu mai avea placerea de a cunoaste un nou scriitor. La intrebarile elevilor autorul a raspuns direct, reusind astfel sa elimine bariera dintre el si cititori. Acesta a mai precizat faptul ca nu isi reciteste cartile si ca simte ca s-a nascut scriitor. „Problema copiilor se pune cand se vorbeste despre ce vor face mai tarziu. Cei mai multi se pierd pe drum. E bine ca se fac asemenea intalniri, deaorece sunt scosi din scorbura si sunt aratati lumii. Daca din toate aceste intalniri mai castigi un scriitor, inseamna ca i-ai atras atentia. Scopul acestora este sa aduci o carte in mainile cuiva care nu te cunoaste, o carte prin care sa descopere ce faci tu ca scriitor.”, a declarat Stelian Tanasa.

La finalul intalnirii scriitorii au oferit autografe elevilor si au discutat deschis despre opera lor. Maine, 26 octombrie a.c, incepand cu ora 13:00, Doina Rusti va fi prezenta la Salonul de Carte „Bookfest” din cadrul FILIT, undeva isi va lansa romanul intitulat „Zogru”, roman ce are in centru moartea mamei sale.