În Evenimentul Regional al Moldovei aflăm că „100 de vînători de munte şi 80 de puşcaşi marini din armata americană s-au antrenat în poligonul de la Rotunda” în Munții Rodnei, aproape de granița cu Ucraina.

Am planificat şi bugetat încă de anul trecut acest exerciţiu care se desfăşoară în munţii Rodnei. (…) Anul trecut am avut trei astfel de exerciţii”, a declarat colonelul Marius Giurcă, ținînd să menționeze că acest exercițiu „nu are nicio legătură cu conflictele din Ucraina…”

Ziarul de Iași ne informează despre faptul că Primarul Ghorghe Nichita este acuzat de către deputatul PMP, Petru Movilă de discriminare.

„Am în lucru o sesizare la CNCD. Dacă primarul Iaşului spune despre cetăţenii oraşului că sunt cretini şi isterici, aceasta înseamnă că ajungem să nu mai fim respectaţi ca ieşeni în restul ţării. Nichita este preşedintele filialei unui partid important, şi nu poate vorbi doar în numele lui. Sunt multe forme de discriminare. Primarul s-a referit şi la persoanele cu dizabilităţi cînd a vorbit de bolnavi mintal. Vom vedea dacă CNCD apreciază că limbajul folosit şi referirile la diverse categorii de cetăţeni sunt în regulă.“

Acest conflict a apărut în contextul ideii de tăiere a 500 de arbori din Grădina Copou și Parcul Expoziției și a dezbaterii ce s-a creat în jurul subiectului.

Din Bună Ziua Iași aflăm despre infracțiunile din familia Vlasov și despre faptul că „ieri, Vanda Vlasov a fost pusă sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals intelectual. Documentele despre care se crede că sunt false atestau faptul ca Mihail Vlasov n-ar fi făcut parte din completele de judecată ale Tribunalului de Arbitraj.”

„Pe data de 13 martie 2014, a fost prins în flagrant în timp ce a primit 200.000 de euro de la un om de afaceri care avea de rezolvat în sens favorabil un dosar care se afla pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional.” Cu toate acestea, el a fost pus în libertate în data de  22 aprilie 2014.

Domino-ul infracțiunior a continuat, astfel încît „o secretară angajată de Mihail Vlasov la Curtea de Arbitraj a eliberat o adeverință prin care se arată ca acesta nu a făcut parte din nicio instanță de arbitraj. Ieri, procurorii au pus-o sub acuzare și pe Cassandra Chirilă, secretara de care s-a facut vorbire, pentru favorizarea infractorului și fals intelectual.”

sursa foto: www.24-ore.ro