A fi sau a nu fi IDIOT

Universitatea de Arte nu şi-a stins încă luminile. Se mai aud aievea cîteva acorduri la pian. Un student îşi aruncă, aparent distrat, degetele pe clape. Peste drum, improvizaţia îi face cu ochiul. Pe uşă scrie: „Împinge!”. Nu are forţă, dar e atras de cîteva chicoteli de seară. Urcă scările abrupte ce îl conduc spre distracţie. Un miros straniu de neprevăzut îl trage de mînă, şoptindu-i la ureche diverse jocuri de cuvinte. Cine sînt? Încă nu ştie. Ce vor? Încă nu i-au povestit. Sînt precum o marionetă, dansează după cum cînţi tu! „Sînt un personaj pe cale să mă nasc. Nu-mi cunosc trecutul și nici viitorul. Nu știu cum arăt și nici cum mă port. Doar tu mă poți ghida să fiu bun, rău, milos sau hain. Cum? Vino. Vorbește cu Alex Petrila. Răspunde-i la întrebări și dă-mi viață. Am doar cîteva clipe să trăiesc alături de tine și să ne bucurăm împreună de zîmbet. Dă-mi viață! Vino la IDIOT! Semnat- Personajul pe cale să se nască.”

Era pe la sfîrșitul lui 2011 cînd cinci absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” s-au gîndit să facă-n Iași ceva nemaifăcut și anume, o trupă de improvizație. Echipa n-a rămas aceea, de la început, așa că acum Ovidiu Ivan, Codrin Dănilă, Theodor Ivan şi Alexandru Petrila de la Arta Actorului şi Mitruţ Peiu de la Arte Plastice sînt cei care-și revendică o literă din numele trupei, „IDIOT”. „Toată lumea are cîte o fantezie în legătură cu Bucureştiul, pentru că lucrurile funcţionează altfel acolo. Alex însă, şi-a dat seama că cel mai frumos loc e cu oamenii lui, în Iaşi, acasă”, explică Ovidiu. Amintirile „iniţierii” sînt împrospătate zi de zi, parcă pentru a nu uita de ce-au pornit pe-acest drum „Noi am început activitatea în urmă cu trei ani. Pe atunci, această formă de teatru independent nu se practica absolut deloc. Ei au repetat cam două, trei luni. Eu am «tras» trei repetiţii, am jucat în spectacol şi am învăţat din mers, citind şi neavînd un pedagog”, continuă purtătorul tricoului cu litera „I”.

Experienţa nu a fost necesară. S-au aruncat „cu capul înainte”, dar împreună. Ovidiu îşi aduce aminte că „iniţial, eu nu eram în trupă. Am intrat din a doua reprezentaţie. Noi ne ştiam din clasa a IX-a. Codrin şi Alexandru au fost colegi de liceu şi de facultate, aici la Iaşi. Toţi am terminat actoria, mai puţin Mitruţ, care e pictor şi cîntă la chitară.”

Cu majuscule

Fără drept de apel, numele trupei IDIOT se scrie cu majuscule, pentru că spun ei: „nu vrem să existe nicio confuzie, se numeşte astfel, deoarece de fiecare dată pornim de la zero. Ne aruncăm pe scenă fără să ştim ce se va întîmpla şi fără să avem nimic pregătit. Restul vine de la colegi, pentru că e improvizat şi pentru că se adaugă pe loc.” N-au stat prea mult pe gînduri pentru a alege numele, apoi s-au pus să experiementeze mai multe tipuri de reprezentanții. „Am dorit să facem toate astea aici, acasă, în locul unde ne-am născut şi am crescut. În condiţiile din ziua de astăzi, să faci teatru independent, cred că e o doză de curaj care se aliază fie cu nebunia, fie cu idioţenia”, a afirmat rîzînd sufletul trupei, Alexandru Petrila.

„Cred că publicul se formează după jumătate de oră de spectacol. Prima dată au rezerve, ivindu-se senzaţia că venim cu texte de acasă. După acest interval de timp se relaxează şi efectiv se joacă cu noi. Aşa cum este şi de aştepat, oamenii vin cu filme de acasă.”

Cînd spune IDIOT, Ovidiu se gîndeşte la „bucurie”. „Spun bucurie pentru că am avut şansa să joc în spectacole de teatru şi ştiu de ce e sfîntă scîndura. În improvizaţie multe reguli se răstoarnă, iar frica de penibil te ucide într-o astfel de reprezentaţie, deoarece nu mai ai cum să fii constructiv. În momentul în care joci şi îţi pui sufletul pe tavă, lucrurile se schimbă la 180 de grade”. Pe de altă parte, Alex e un IDIOT libertin. „Dacă nu ai libertate cînd te exprimi artistic, nu ai nimic. Cred că acesta este cel mai mare cîştig al prieteniei noastre: faptul că ne permitem să fim liberi şi să exprimăm tot ceea ce ne dorim.”

Mitruţ e rezervat, dar nu îi este teamă de cuvinte. Afirmă sincer şi răspicat că pentru el, trupa de teatru este a doua familie. Iar dacă bunicii sînt actorii copilăriei oricărui puştan de şase ani, atunci IDIOT este un bunic mai modern, care spune povestea altfel. E un personaj care te ajută să experimentezi, care te implică în spectacol. „Cred că publicul se formează după jumătate de oră de spectacol. Prima dată au rezerve, ivindu-se senzaţia că venim cu texte de acasă. După acest interval de timp se relaxează şi efectiv se joacă cu noi. Aşa cum este şi de aştepat, oamenii vin cu filme de acasă.”

Stand-up pentru improvizație

Theodor Ivan se simte bîntuit de întrebarea: „Improvizaţie sau stand-up comedy?”și încearcă să explice una dintre cele mai evidente diferenţe dintre teatrul de improvizaţie şi stand-up comedy. „La noi e vorba despre actorie, despre relaţie, despre inventarea unei poveşti atunci, pe loc. În chimb, în stand-up e vorba despre «a-ţi spune oful», dar într-un fel comic. Şi noi facem lucrul acesta, dar îl facem folosind teatrul, ceea ce înseamnă relaţiile dintre personaje şi povestea pe care o creează.”

„La noi, de fiecare dată e premieră. Eu înţeleg de ce se face confuzia: că e un nivel de interactivitate, dar acolo vorbim de regie şi text, pe cînd în improvizaţie totul se naşte live, pe scenă”.

Ceea ce fac ei nu este nicidecum stand-up, fiindcă pentru un stand-up se lucrează jumătate de an la un text, pe care îl rulează ulterior doar schimbînd anumite elemente. „La noi, de fiecare dată e premieră. Eu înţeleg de ce se face confuzia: că e un nivel de interactivitate, dar acolo vorbim de regie şi text, pe cînd în improvizaţie totul se naşte live, pe scenă”.

Deşi spectacolul de improvizaţie le definește identitatea artistică, în programul trupei se regăsesc şi spectacole de bar, precum „Zaruri şi cărţi” sau „Undeva aproape” care să ofere oamenilor posibilitatea „să vină şi să se surprindă de dispoziţia de joc pe care o au, doar pînă la urmă despre asta este vorba”.

***

Cînd erai mic, primeai cîte o jucărie, dacă erai cuminte. Acum primeşti pufuleţi dacă le spui băieţilor de la IDIOT o temă de improvizat. Deşi pare din alt film, pungile de pufuleţi zboară prin localuri, destingînd atmosfera. La un astfel de spectacol, cuvintele rostite de actori îţi fură raţiunea. Te uiţi la ei, rîzi, după care procesezi, cu o întîrziere de cîteva secunde. Nu puţini sînt cei ce „se trezesc reacţionînd”. Ei sînt concentraţi pe ceea ce înseamnă improvizatie, iar tu eşti concentrat la acţiunile lor. Nu e şi asta un fel de relaţie între personaje?