Joi, 23 octombrie, la Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a avut loc conferința „What is an Artificial Artist?”, susținută de filosoful italian Emanuele Arielli, profesor la Universitatea din Veneția, în fața a 50 de participanți, în special tineri.  Evenimentul, moderat de Cristiana Ursache, curator la Galeria Artep din Iași, a încheiat programul „Rezidența Artistică 110”, derulat de Asociația Galeria Artep și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

În deschidere, moderatoarea a menționat că proiectul, ajuns la ediția a treia, leagă artiști români și europeni preocupați de intersecția dintre artă și noile tehnologii. În acest context, Emanuele Arielli a propus o reflecție despre statutul creației în epoca algoritmilor. Prelegerea a fost susținută integral în limba engleză și structurată în cinci secțiuni: Artificial art as deception?, Just a new tool?, Where does the author remain?, Latent spaces și Conclusions. Emanuele Arielli a ridicat întrebarea care a traversat întreaga conferință: Cum se schimbă percepția estetică atunci cînd descoperim că o operă a fost creată de o mașină? Acesta a amintit experimentul lui Michael Noll (1966), prin care un computer a reprodus o lucrare a lui Mondrian, iar publicul a considerat versiunea generată mai reușită. „Aceeași anxietate există și astăzi, doar că algoritmii au devenit mai convingători decît pensula”, a spus Arielli, explicînd că teama de artificial nu este nouă, ci revine la fiecare inovație artistică.

Discutînd despre AI ca instrument, el a adus exemplul artistului Mario Klingemann și al sistemului Botto, capabil să genereze propriile prompturi și imagini. Arielli a afirmat că asemenea proiecte „fragmentează autoritatea artistică”, întrucît algoritmul nu mai este un simplu instrument, ci un colaborator autonom. „Poate că nu mai trebuie să ne întrebăm cine este artistul, ci cît de distribuită devine autoritatea în epoca digitală.”

În partea dedicată spațiilor latente, a explicat că AI-ul reorganizează memoria vizuală colectivă, generînd un limbaj propriu din arhive culturale preexistente: „Aceste sisteme nu doar reproduc realitatea, ci o rescriu într-un limbaj propriu, în care intenția umană devine un fragment printre milioane de date.” Filosoful a subliniat că AI-ul nu este un instrument neutru, ci un actor cultural care reflectă și amplifică biasurile dataset-urilor care îl antrenează. „Mașinile ne arată cum gîndim colectiv”, a spus el, „iar rolul artistului este să folosească aceste sisteme critic, nu pasiv.”

Dezbaterea cu publicul

După prezentare, discuția s-a mutat spre sală. Unul dintre studenți a întrebat dacă AI-ul poate înlocui sensibilitatea umană sau doar o reproduce statistic. Arielli a răspuns că inteligența artificială „nu copiază emoția, ci o estimează”, iar autenticitatea pe care o percepem este rezultatul propriilor noastre așteptări. Un alt participant a avansat ideea că „omul și AI-ul colaborează prin lipsurile lor care se completează”. Arielli a confirmat. „Ceea ce omul poate face fără limite, AI-ul nu poate. Și invers.”

Un moment interesant a fost cel în care o participantă a întrebat dacă, în viitor, un instrument AI ar putea revendica dreptul moral asupra propriei opere. Arielli a răspuns că „mai devreme sau mai tîrziu, întrebarea despre conștiință va deveni inevitabilă, dar, pînă atunci, tot omul rămîne naratorul”.

În finalul conferinței, în loc de concluzie, Arielli a lăsat publicului o întrebare la care să reflecteze: „Poate o mașină să aibă conștiința creației, dacă tot ce face este să reflecte memoria noastră culturală?”.

Evenimentul a închis seria „Rezidența Artistică 110” și a adus la Iași una dintre cele mai consistente dezbateri din acest an despre raportul dintre artă, autor și algoritm.

Sursă foto: conac.sonoro.org