Astazi, de la ora 10, in Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iasi (UAIC) a avut loc deschiderea evenimentului aniversar, „Dies Academici” (Zilele Universitatii). Anual, in apropierea zilei Sfantului Dumitru, comunitatea academica a UAIC celebreaza momentul fondator.

Festivitatea a fost deschisa cu interpretarea cantecului festiv „Gaudeamus Igitur” de catre grupul alcatuit din corul barbatesc „Mitropolitul Iosif Naniescu” al Facultatii de Teologie Ortodoxa si corul studentesc „Schola cantorum” al Facultatii de Teologie Romano-Catolica.

„Ne adunam astazi, aici, pentru a aduce un omagiu celor care au avut curajul si intelepciunea sa faca prima universitate din Romania la Iasi. Desi ne mandrim cu longevitatea acestei institutii, adevarata istorie a Universitatilor se afla in Italia, Franta, Anglia. La 1500, din 100 de institutii existente, 85 erau universitati. Ele abia pot revendica cu adevarat o istorie academica”, a precizat in discursul de deschidere, prof. univ. dr. Vasile Isan, prorectorul UAIC.

Evenimentul a continuat prin seria de mesaje exprimate de invitati. Inalt Preasfintitul Teofan si-a transmis urarile de bine si binecuvantarea printr-un delegat care a tinut sa sublinieze incarcatura spirituala a zilei in care s-au semnat actele prin care era atestata Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iasi. Acestuia i-a urmat in luarea cuvantului, preotul Stefan Lupu, care a transmis un mesaj din partea Episcopului Petru Gherghel.

„Ma simt onorat sa ma aflu intre atatea personalitati. Excelenta in educatie este unul din principalele atuuri ale Iasului si Universitatea isi aduce aportul considerabil”, a continuat Romeo Olteanu, prefectul orasului.  Alte urari au rostit si prof.univ.dr. Neculai Seghedin, prorector la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi”, din Iasi, alaturi de prof.univ.dr. Radu Iliescu, prorectorul la Univesitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa”, din Iasi. De asemenea, au luat cuvantul si prof.univ.dr. Gheorghe Savuta, prorector la Universitatea de Stinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad”, din Iasi, impreuna cu prof.univ.dr. Aurelian Balaita, prorector la Universitatea de Arte „George Enescu”.

In cadrul aceluiasi eveniment s-au desfasurat doua conferinte si o ceremonie de decernare a titlului de Professor Emeritus al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Prima conferinta a fost sustinuta de prof. univ. dr. Alessandro Martin, prorector pentru Relatii Internationale la Universitatea din Padova, care a abordat tema internationalizarii. A doua conferinta intitulata „Din viata secreta a plantelor:  simfonia genetica”, a fost sustinuta de academicianul Constantin Toma, de la Facultatea de Biologie. Intre cele doua conferinte, publicul a asistat la un moment artistic sustinut de Cvartetul Vox Aris. Inainte de incheierea festivitatii, Catalina Plesca a primit bursa Sf. Dumitru.

Universitatea Al. I. Cuza este prima universitate moderna din Romania. Aceasta a fost fondata la data de 26 octombrie 1860, in prezenta domnitorului Principatelor Romane, Alexandru Ioan Cuza, a carui nume il poarta din 1960.