Luni, 1 aprilie, a.c., la Libraria Tafrali din incinta Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iasi (UAIC), a avut loc lansarea cartii „Evreii din Harlau. Istoria unei comunitati”. Alaturi de autorul volumului, prof. dr. Carol Iancu, director al Scolii de Inalte Studii ale Iudaismului, din Franta, la eveniment au fost prezenti si acad. Alexandru Zub, prof. univ. dr. Andrei Hoisie, directorul Editurii UAIC si prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon, decanul Facultatii de Istorie a UAIC. Alaturi de acestia s-au aflat si presedintele Comunitatii Evreilor din Iasi, Abraham Ghiltman, si directorul Institutului Francez din Iasi, Alain Ramette.

In deschiderea evenimentului a luat cuvantul prof. univ. dr. Andrei Hoisie, care a prezentat lucrarea si colectia in care a fost publicata, „Historica Dagesh”. „Sunt foarte fericit ca am ocazia sa incep seria discutiilor in jurul unei carti aparute saptamana trecuta intr-o serie pe care noi am inaugurat-o deja, o serie coordonata chiar de domnul profesor Carol Iancu, doctor honoris causa al Universitatii noastre, impreuna cu domnul profesor Alexandru-Florin Platon. Volumele acestei colectii isi propun reconstituirea unor momente importante din istoria comunitatilor evreiesti din Moldova. Domnul profesor Carol Iancu este un fiu al acestei comuniati evreiesti din Harlau, deci veti gasi in aceasta carte atat privirea distanta a istoricului, dar si privirea foarte apropiata a fiului unei comunitati care astazi este disparuta”, a explicat prof. univ. dr. Andrei Hoisie.

In continuare, acad. Alexandru Zub a vorbit despre calitatea demersului stiintific: „Salutam o aparitie deosebita din punct de vedere stiintific si editorial. Stiintific, pentru ca avem de-a face cu o monografie a unei comunitati dintr-un targ moldovenesc care are in spate o istorie de aproape un sfert de mileniu. Este vorba de o lucrare extrem de laborioasa si greu de realizat.”

Prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon a subliniat conexiunea dintre subiectul volumului si identitatea autorului, precizand ca: „atunci cand prezentam o carte de istorie, este evident ca intotdeauna autorul trece in spatele cartii pe care o scrie si destinul cartii este unul care incet, incet se separa de cel al autorului, de biografia lui personala.As spune ca aceasta carte face o exceptie, iar autorul impreuna cu cartea ocupa primul plan al scenei. Cartea nu poate fi inteleasa daca se face abstractie de cine este autorul.”

La final, prof. univ. dr. Carol Iancu a adus in discutie munca necesara elaborarii volumelor care trateaza istoria evreilor din Romania. „Cand am inceput sa scriu pe aceasta tema, eram singur in Franta si foarte putini se ocupau de acest subiect, considerat a fi unul minor. Am inceput studiul in Franta pentru ca arhivele din Romania erau inchise si nu puteam face aici cercetari in perioada ceausista. Iata ca acum m-am intors de la macroistorie, la microistorie, in sensul ca am consacrat cativa ani buni de munca istoriei comunitatii evreilor din Harlau. Trebuie spus ca Harlaul este o veche vatra de cultura si civilizatie romaneasca, in sensul ca avem simboluri si un patrimoniu exceptional.”, a explicat acesta.

Prof. univ. dr. Carol Iancu preda istorie contemporanta la Universitatea Paul Valery Montpellier III si este membru al Academiei din Nimes.

Andrei Luca