Marți, 4 martie a.c., la Universitatea Tehnică „Gheroghe Asachi” din Iași a avut loc evenimentul intiulat „Cenit Academic Research: Student Meeting” („Cenit. Cercetare academică: Întîlnire cu studenții”). Conferința a fost organizată de filiala din România a companiei Cenit AG, cu sediul central în Germania. Prelegerile au început la ora 13:00, în amfiteatrul AC-02 din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare.

Față de anul trecut, cînd firma Cenit a organizat un concurs la finalul căruia s-au acordat premii participanților, de această dată compania a decis să prezinte studenților Facultății de Automatică și Calculatoare un proiect care să îi solicite și să le ofere ocazia de a se afirma. Această decizie a venit după ce Facultatea și-a exprimat dorința de-a oferi tinerilor, încă din timpul anilor de studiu, o bază adecvată pentru integrarea lor în cîmpul muncii.

Obiectivul evenimentului a fost popularizarea în rîndul studenților a unui proiect de cercetare academică amplă, prin care se urmărește simularea dinamicii corpurilor deformabile și nedeformabile în aplicațiile software CAD/CAM, pentru o perioadă de șase luni. „Această cercetare are la bază două domenii de activitate importante. Primul dintre ele se referă la realizarea de aplicații software, avînd în vedere modul cum este și cum trebuie manevrat un robot pentru a putea fi folosit un timp cît mai îndelungat. Al doilea domeniu are în prim plan oferirea de suport tehnic către clienții firmei pentru aplicațiile software realizate în primă etapă. Pe lîngă aceste lucruri, putem preciza faptul că realizarea de aplicații software presupune două planuri. Unul este cel a evoluției virtuale, unde ne interesează cît de mult se poate aproxima uzura componentelor unui robot în plan virtual, fără a face zeci de prototipuri experimentale. Celălalt plan se referă la modalitățile prin care se pot manevra rapid mai mulți roboți, în același timp” a explicat Florin Șerban, reprezentatul firmei Cenit SRL România.

Acesta a mai menționat că „punctul maxim de interes al acestei cercetări este studierea și analiza amănunțită a comportamentului corpurilor solide sub forma unor acțiuni. Cele mai relevante domenii, aici, sunt: comportamentul și elasticitatea cablurilor și dinamica seriilor de cabluri din componența roboților, alături de depunerile de materiale fluide pe diferite suprafețe, deoarece la nivel micro se poate vedea, de exemplu, ce formă ia vopseaua în funcție de viteză și fluiditate”.

Conform reprezetanților Cenit SRL România, proiectul va veni în întîmpinarea producătorilor care vor lansa noi aparate pe piață. Aceștia vor putea, așadar, folosi aplicațiile software deja existente, fără a mai fi nevoiți să creeze o mulțime de prototipuri.

Proiectul de cercetare va cuprinde două stagii: un workshop de cinci săptămîni la care vor putea participa maximum 20 de studenți și apoi un stagiu de cercetare propriu-zisă („research stage”) care se întinde pe o perioadă de șase luni, la o școală privată, cu o echipă formată din doar cinci studenți.