In perioada 23-25 octombrie, Facultatea de Agricultura a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) organizeaza cel de-al 55-lea simpozion stiintific international sub egida evenimentului „100 de ani de invatamant superior agronomic la Iasi”. Deschiderea manifestarii a avut loc marti la ora 10:00 in Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a USAMV.

In cadrul acestui simpozion vor fi aduse in discutie probleme din domeniul agriculturii, care vor fi structurate pe patru sectiuni: Cercetari fundamentale; Solul, apa si protectia mediului; Tehnologii agricole si Stiinte economice si umaniste.

„Vor participa 250 de invitati, atat din tara cat si din strainatate, printre care, reprezentanti ai centrelor universitare din Belgia, Cehia, Germania si Republica Moldova. Din tara vom avea participanti provenind din: 21 de universitati, 19 Institutii de Cercetare, 10 Institutii din domeniul de activitate al agriculturii, sapte societati comerciale si de la Academia Romana.”, a declarat prof. univ. dr Teodor Robu, decanul Facultatii de Agricultura.

Lucrarile selectate ale conferintei vor fi publicate in volumul „Lucrari stiintifice. Seria Agronomie” ‎‎(cotata B+ CNCSIS), nr. 55, sub egida editurii „Ion Ionescu de la Brad”.‎

Iuliana Toma

Beatrice-Alexandra Modiga