Știți momentul acela cînd dai peste o fotografie veche și, dintr-odată, simți că zîmbești cu sufletul, dar în același timp te strînge ceva în stomac? Asta simt eu acum, în ultimele mele săptămîni la Jurnalism. Cu dor de ceva ce încă trăiesc, dar pe care deja îl simt ca pe o amintire ce-mi va rămîne mereu dragă.

Mărturisesc cu toată sinceritatea: dacă ar fi să aleg din nou o facultate, aș alege Jurnalismul, fără nicio ezitare. Aici am învățat nu doar cum să scriu corect sau cum să documentez un subiect, ci am descoperit ce înseamnă cu adevărat să fii jurnalist într-o societate care are nevoie de adevăr și de oameni care au curajul să-l spună.
Recunosc, am venit cu visul, poate naiv, de a mă vedea la televizor, de a cunoaște oameni, de a vorbi în fața microfonului. Acum, la final de drum, visul nu a dispărut, dar a căpătat o altă profunzime. La Jurnalism am înțeles că lumina reflectoarelor nu e scopul, ci uneori doar o consecință. Meseria aceasta nu e despre tine, ci despre ceilalți. E despre a aduce în lumină poveștile celor care nu au voce. E despre responsabilitate, empatie și curaj.

O să-mi amintesc mereu de profesorii care ne-au spus, de la primul curs, că cinstea și gramatica sînt cartea de vizită a unui jurnalist. Nimic nu este mai valoros decît încrederea oamenilor care îți citesc textele sau îți urmăresc materialele.

De fiecare dată cînd am fost întrebată ce facultate fac, am spus cu mîndrie că sînt studentă la Jurnalism. Simțeam că învăț să fac ceva ce nu poate face oricine, și care contează. 

Emoțiile pe care le aveam cînd publicam ceva pe CuzaNet sînt greu de descris. Este acel moment în care numele tău stă scris sub un text, iar tu devii responsabil pentru fiecare cuvînt. Îți asumi și laudele, și criticile – lecție esențială pe care o iei cu tine în această meserie.

Aici am întîlnit oameni despre care știu că voi vorbi mereu cu un nod în gît și cu admirație sinceră. De la profesori care ne-au dat aripi și ne-au oferit lecții de viață valoroase, pînă la colegi deveniți prieteni, alături de care am savurat din plin experiența studenției.

Am învățat să trăiesc cu deadline-uri, corecturi și teme de refăcut. Dar acum am un alt tip de angajament: să nu uit cine sînt și de ce am ales meseria asta. Și sincer? E cel mai serios dintre toate.

Nu pun punct aici, ci o virgulă. Viitorul rămîne necunoscut, dar prezentul acesta, pe care sînt pe cale să-l închei, a fost atît de frumos, încît parcă aș mai vrea cîteva zile în calitate de studentă la Jurnalism.