Se spune mereu că începuturile sînt cele mai grele, fie că vorbim despre prima zi de școală, despre primele rînduri dintr-un text sau despre primul curs la facultate. Nimănui nu-i place ideea de necunoscut, mai ales atunci cînd schimbarea înseamnă un mediu cu totul nou, în care nu cunoști pe nimeni. Pentru mine, trecerea de la liceu la facultate a fost una dintre acele schimbări și îmi era frică, însă eram oarecum pregătită pentru ce avea să urmeze.

Nu vreau să spun că în acești trei ani totul a fost perfect, pentru că nu a fost nici pe departe așa. Dar ce ar fi viața fără puțină imperfecțiune? Pentru mine tocmai acea imperfecțiune a făcut ca ultimii trei ani să fie memorabili. M-aș amăgi dacă aș spune că mi-au plăcut toate cursurile sau că am fost mereu de acord cu modalitățile de abordare ale acestora, însă aș minți dacă aș spune că nu am avut cîte ceva de învățat de la fiecare curs și de la fiecare persoană pe care am întîlnit-o pe parcursul facultății. Am reușit, în trei ani de zile, să devin cine sînt astăzi și să fiu mulțumită de asta.

Ceva îmi e foarte clar, după acești trei ani: dacă există un lucru pe care îl înveți la Jurnalism și cu siguranță îl poți folosi în orice altă situație, acela este să nu-ți fie frică. Dacă în primul an de facultate eram speriată, pentru că nu știam cum vor evolua lucrurile, pe parcurs am învățat că frica asta ne-o inducem noi și că, deși nu va dispărea niciodată, poate fi controlată. De la telefoanele și e-mail-urile date pentru declarații, pînă la interviurile sau reportajele pe care le-am scris, toate m-au învățat să comunic în orice situație, iar asta cu siguranță mă va ajuta pe termen lung. Am învățat în această perioadă cît de important este, de fapt, să fim informați și să știm ce se petrece în jurul nostru. Am învățat că părerea mea contează sau că este important să am o părere despre anumite subiecte. Am învățat, de asemenea, să accept părerile celorlalți, chiar dacă nu sînt întotdeauna în asentiment cu ale mele.

Acum, la finalul celor trei ani, e un moment în care privesc spre cine eram la început și-mi dau seama cît de multe lucruri nu aș fi descoperit despre mine dacă aș fi ales altă specializare. Sînt mai responsabilă, mai înțelegătoare, mai conștientă de lumea din jurul meu și cu siguranță pregătită pentru următorul capitol din viața mea.

Repet, nu spun că a fost o experiență perfectă. Am avut și momente, destul de dese, în care nu știam dacă mai are rost să continui sau dacă am ales corect specializarea, însă au fost mereu profesori pe care nu am vrut să-i dezamăgesc, oameni care m-au motivat, poate și fără să-și dea seama.

Nu pot să vorbesc pentru toți colegii mei, nici nu vreau, însă eu termin acești trei ani cu o certitudine pe care nimeni nu va putea să o contrazică: nu a fost timp pierdut. În fiecare zi, la fiecare curs, seminar sau laborator, am descoperit ceva ce nu știam, am cunoscut oameni de la care am avut mereu de învățat și am aflat cîte ceva nou despre mine.

Iar acum sînt pregătită să admit că am acceptat că frica e ceva normal și sînt gata să-mi fie frică din nou.

Voi sînteți?