S-a încheiat o etapă. Aș putea vorbi ore întregi despre cum au fost cei trei ani de Jurnalism la Iași, dar voi încerca să rezum ce au însemnat pentru mine printr-o reflecție asupra modului în care văd presa. În această perioadă, am fost nevoită să-mi depășesc limitele, dar acest proces m-a ajutat să înțeleg mai bine acest domeniu și să îmi dau seama de ce am ales acest drum, în ciuda tentației de a merge către alte specializări, care, poate, mi-ar fi oferit mai multă stabilitate.

Cum văd eu presa? Așa, ca un lan plin de lalele albe, iar undeva, în mijloc, o lalea roșie, care reprezintă presa. Jurnalismul îl faci cu și pentru oameni. De cînd eram mică, mi-am dorit să fiu parte din societatea care vrea să ducă România pe un drum mai bun. Presa, prin toate mijloacele sale, trebuie să fie în slujba poporului. Oamenii îți citesc, îți urmăresc materialele și îți ascultă vocea. Iar tu le oferi ceva deosebit, informație. Iar informația înseamnă putere.

Cînd intri în acest joc, trebuie să rămîi ferm în fața propriilor principii. Ai o responsabilitate față de cei care te urmăresc. Ca jurnalist, nu poți rămîne indiferent în fața problemelor societății. Oamenii își pun, adesea, speranțele în presă.

În acești ani, am descoperit că există două domenii care mă fascinează: presa sportivă și cea politică. Sînt foarte diferite: una unește, alta dezbină. Farmecul jurnalismului sportiv vine tocmai din frumusețea sportului, care aduce cu sine lecții de viață. În cîteva rînduri bine scrise se pot transmite gloria, eșecul și tensiunea unui stadion întreg, iar cititorul simte că face parte din joc și din lumea ta. Pe de altă parte, presa politică are cea mai importantă misiune: este puntea dintre cetățean și conducători. Și știu de ce mă atrag aceste două domenii. Sînt pasiuni moștenite din familie. Tata mi-a transmis pasiunea pentru sport, iar bunicii spiritul civic.

Pe lîngă cadrele didactice care m-au îndrumat și m-au învățat să scriu mai bine și să ascult cu adevărat, mai sînt cîteva persoane cărora trebuie să le mulțumesc. Tatăl meu, omul care m-a învățat să rămân ancorată în valorile mele. De la mama am moștenit iubirea pentru oameni, plăcerea de a discuta cu ei și dorința de a-i înțelege. Iar de la bunicii mei, setea pentru adevăr. Dacă nu ar fi fost ei, nu aș fi avut cu cine să dezbat opiniile politice. Nu pot să uit nici o persoană care a întruchipat pentru mine imaginea unui bunic, oferindu-mi un sfat ori de cîte ori am avut nevoie. Personajul meu de interviu, Bruno Mazzoni, este un om pe care rar îl mai întîlnești. Crede în tineri.

Acești trei ani m-au format atît profesional, cît și uman. Am învățat că jurnalismul nu este doar despre a transmite informații, ci despre a construi încredere.