Invitat in Iasi cu ocazia proiectiei lung-metrajului „Tache” in cadrul Serilor Filmului Romanesc, organizate de Asociatia Studentilor Jurnalisti in cadrul FEstudIS, regizorul basarabean Igor Cobileanski le povesteste reporterilor Cuzanet despre filmele pe care le-a turnat de-a lungul anilor, despre diferentele dintre peliculele artistice si cele de televiziune, dar si despre iluzii si prieteni.

In „Tache” este prima data cand lucrez in calitate de regizor cooptat, un soi de “mercenar”

Tache are deja are doi ani de zile de la lansare. Care este urmatoarea miscare?

“Tache” este un film facut pentru televiziune, ar trebuie vazut ca atare. Este o lucrare sortita aparitiei sporadice, odata la doi – trei ani, la unul dintre posturile de televiziune. Asta este constructia lui. Nu stiu daca „Tache” imi apartine in intregime pentru ca a fost facut in conditii absolut diferite decat cele obisnuite mie. Este pentru prima data cand lucrez in calitate de regizor cooptat, un soi de “mercenar”, un scenariu pe care nu-l cunosti, cu actori care sunt pe placul postului TV mai degraba decat regizorului. Sunt niste detalii fine care te fac sa-ti zici ca “s-ar fi putut mai bine”.

Ca niste ingrediente care modifica un pic reteta?

Nu sunt numai ingredientele o problema, ci chiar reteta e problema.

In ce dictionar cinematografic vom gasi peste ani expresia “comedie de-a-ndoaselea”?

Nu este expresia mea, ii apartine producatorului (n.r.: lung-metrajului „Tache”). Banuiesc ca nu vom gasi expresia in nici un dictionar cinematografic, sau obisnuit. E o incercare de a face publicul sa-si dea seama ca este vorba de o comedie poate altfel decat este obisnuit sa vada.

„Publicul meu sunt prietenii”

Credeti ca v-ati format un public fidel? Ce asteptari are acesta de la tine?

Nu stiu daca mi-am format un public fidel, e greu de zis. Eu am foarte multi prieteni, intamplarea a facut sa-i am. Atunci cand apuc sa fac ceva, cand finisez, ma uit la reactiile lor. Si daca vad ca le-a placut ce-am facut insemna ca intr-un fel sau altul am reusit. Este absolut normal sa nu reusesti sa-i impaci pe toti si sa placi la toata lumea, dar daca placi prietenilor tau e un lucru pozitiv. Daca iti spun ei – pentru ca ei fiind prieteni, au acest drept, si ti-o spun cu lejeritate – ca nu ai facut bine si ca e facut prost, atunci trebuie sa-nghiti in sec si sa incerci alta data mai bine. Publicul meu sunt prietenii.

Cum transpuneti un mesaj intr-un scurt-metraj spre deosebire de un lung-metraj?

Intr-un scurt metraj cu multa prudenta. Am vazut si la altii, m-am prins si pe mine cu treaba asta, te stradui cand faci un film trebuie sa spui foarte multe lucruri. Si deseori nu-ti dai seama ca-ntr-un minut, sau in 10 minute nu poti spune absolut tot adevarul, sau absolut tot ce ai fi vrut sa spui. Deci trebuie sa te limitezi intr-un fel sau altul si sa devii selectiv, si sa-ti alegi exact mesajul pe care sa-l comunici. Plus ca si amploarea si gravitatea mesajului in sine conteaza.

In ce consta realitatea: situatii sau caractere umane?

Evident si una si alta. Realitatea in film – pe situatii, evident, pentru ca dramaturgic vorbind situatia dezvaluie caracterul. Invers, un caracter pronuntat intr-un fel sau altul s-ar putea sa nu poata fi dezvoltat, sau vazut in plenitudinea lui daca nu este pus in niste situatii mai speciale.

„Eu am dat filmelor viata pe Internet, nu am tinut neaparat sa castig bani”

“Satu-o duce greu si-i foame, lumea n-are ce manca”. Cat a fost  inspiratie si cat evidenta in  compunerea acestor doua versuri?

E clar ca a fost multa evidenta. Inspiratie – habar nu am. Acesta nu este un vers totusi, este o bataie de joc pentru poetii adevarati. Am scris versurile in vreo patru minute. Filmul acesta (n.r.: Plictis si inspiratie) a inceput sa aiba popularitate zilele astea in Rusia, multumita unui scriitor rus  foarte popular, avangardist, care e si un pic anarhist de felul lui. E un soi de Vakulovski (n.r.: Alexandru Vakulovski este un poet si prozator moldovean) al rusilor care a trades filmul. La initiativa lui a cooptat un poet pentru a traduce versurile. Zic asta pentru ca poezia aceea din film place intr-un fel sau altul poetilor acestora mai radicali.  Si e un lucru foarte frumos, pentru ca eu am dat filmelor viata pe Internet, nu am tinut neaparat sa castig bani. Am zis ca fac ceva ca sa vada lumea si lucrul acesta a fost simtit de oameni care sunt mult, mult mai departe georgrafic se noi, si fara permisiune – cum s-a mai intamplat ca “Sasa, Grisa si Ion” sa fie tradus in spaniola – internautii isi fac meseria, ca sa spunem asa. Si promoveaza la randul la filmul sau cultura romaneaca fara sa-si dea seama.

Spuneti-mi despre Ignat din „Plictis si Inspiratie”.

Este un persoanj intalnit nu numai in randul Politiei. Il putem gasi in atatea alte structuri atat statale cat si private. Cu toate cele trei persoanaje am incercat sa personalizez cateva categorii foarte importante.

Filmele dvs. au in coloana sonora melodii populare vesele. Care e coloana sonora a vietii de zi de zi?

Nu mai ascult de foarte mult timp muzica, si daca mai pun ceva in calculator sau in cd-player probabil e muzica clasica. Dar trecand peste asta, cred ca prefer o muzica bineritmata, poate fi si vals, poate fi si rock’n’roll.

„Viata nu mi-am schimbat-o niciodata din lene sau frustrare. Am facut cam ceea ce am vrut tot timpul”

Exista vreun tren care a trecut prin “satul” dvs si nu s-a oprit ca sa nu va urcati cu el?

Cred ca au fost mai multe. As fi putut sa schimb sau sa-mi fac o cariera in alta parte; de cateva ori am avut ocazia asta. Dar nu vreau sa zic ca daca nu am reusit sa ieu trenul acela este mai bines au mai rau. Lucrurile se intampla asa cum se intampla ele si au de fiecare data o logica.  Viata nu mi-am schimbat-o niciodata din lene sau dintr-o frustrare. Am facut cam ceea ce am vrut tot timpul. Si atunci cand am avut de pierdut pe undeva, in mod cert am avut de castigat in alta parte.

Va multumiti cu ceea ce este, nu cu ceea ce ar fi putut fi?

Nu, nu ma multumesc cu ceea ce este. Evident ca vreau mai mult, ar fi culmea sa te multumesti cu ceea ce este, dar nici nu ar trebui sa ma transform intr-un hapsan, care sa vrea mai mult, apeland la hotie, furt si alte porcarii. Voi incerca sa obtin niste lucruri obisnuite, normale, si mai cu seama sa le folosesc pentru a ma manifesta.

Care este ingerul dvs. pazitor?

Nu stiu daca am sau nu inger pazitor. Am sa-ti dau un exemplu. Astazi (n.r.: 14 mai) am intrat in Romania – un pic greu, dar nu am mai fost de cateva luni – si am o cartela telefonica cu numar romanesc, de multi, multi ani. Cand eram pe acasa ma gandeam ca probabil numarul acela de telefon nu mai este valabil, pentru ca a trecut foarte mult timp. Si astazi, cand mi-am deschis telefonul si mi-am pus cartela de aici, am vazut ca astazi este ultima zi de gratie. Si ca daca astazi mai pun niste banuti pe ea voi mai putea folosi acest numar in continuare.  Este o coincidenta. Cui sa-i multumesc? Ingerului, diavolului? Habar nu am.

„Cand stai sa-ti dai seama daca ai facut ceva sau ba, iti dai seama ca ai operat cu iluzii”

10 e nota regizorului sau a lui Dumnezeu?

E foarte greu sa categorisesti ce-ti lasa Dumnezeu. E la superlativ. Mai degraba a regizorului. La Dumnezeu este peste 10.

Expuneti in filmele dvs. aspecte din viata simpla a moldovenilor. Scopul final e rasul moralizator sau plansul constientizarii?

Evident, a doua varianta. Sa faci omul sa rada, si daca vrei dinadins sa rada si nu conteaza foarte mult calitatea rasului, dar mai degraba numarul celor ce rad poti cobori la nivelul unui umor de joasa si proasta calitate, ieftin si absolut accesibil. Pe cand eu am incercat si voi incerca si-n continuare sa rad de personajele mele, asa cum mi-ar fi placut mie sa rad nu asa cum iar fi vrut sa rada un producator pt un blockbuster. Sunt un pic mai selectiv in toate actiunile, si replicile. Orice realizator are o anumita atitudine fata de oamenii cu care munceste.

Care ar fi probabilitatea sa lasati filmul pentru spoturi publicitare?

Mica. Pentru ca eu mai fac spot publicitar si am facut foarte mult pana acum, si am incercat de cativa ani sa ma indepartez de acest domeniu pentru ca solicita foarte mult timp, emotii. Si iti dai seama la un moment dat ca muncesti foarte mult timp, in permanenta,  iar la finele anului cand stai sa-ti dai seama daca ai facut ceva sau ba, iti dai seama ca ai operat cu iluzii. Ca ai fost in treaba, dar de fapt nu s-a intamplat nimic. Un spot publicitar are o viata de o luna sau doua, sau doua saptamani, moare dupa aia. Pe cand un film ramane pentru o perioada mult mai lunga de timp si asta te gadila ca autor.

Gianina Petruca

Igor Cobileanski, scenarist si regizor de teatru si film din Republica Moldova. A urmat cursurile Facultatii de Regie Film si TV din cadrul Academiei de Teatru si Film din Bucuresti (1991-1995). S-a intors in Republica Moldova dupa absolvirea facultatii, unde s-a angajat ca prezentator TV la Catalan TV (1997-2001). In anul 2001, a devenit membru al Uniunii Cineastilor din Moldova, la care a candidat pentru functia de presedinte in 2004.

Premii:

-Premiul „Alexandru Sahia” la Festivalul International al Producatorilor de Film Independent de la Constanta, editia I (2006) pentru filmul Sasa, Grisa si Ion

-Premiul Audienca Award (Premiul Spectatorilor) la Festivalul de Film de la Trieste (Italia), editia a XIX-a (2006) pentru filmul Sasa, Grisa si Ion

-Premiul cel mai bun scurt metraj din cadrul Zilelor Filmului Romanesc de la Festivalul International de Film (TIFF), editia a VII-a (2008) pentru filmul (Plictis) si Inspiratie

A regizat:
Filme

* Atatia oameni diferiti (scurt-metraj, 2001)
* Sasa, Grisa si Ion (scurt-metraj 2006)
* Cand se stinge lumina (scurt-metraj, 2006)
* (Plictis) si inspiratie (scurt-metraj, 2007)
* Tache (lung-metraj, 2008)

Documentare

* Noli me tangere (1992)
* Unirea. Aspiratie sau complex comercial (1993)
* Murind pentru Madrid (1999)
* Legendele Tipovei (1999)
* Rasaritul baltilor (1999)
* Roata dracului (2000)
* Intoarcere la viata (2003)