Din 1999, este muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, fiind unul dintre cei mai experimentați specialiști în acest domeniu. În interviul pe care ni l-a acordat, Ovidiu Focșa ne-a oferit o privire de ansamblu asupra tradițiilor și obiceiurilor din perioada iernii, vorbind atît despre semnificații ascunse, cît și despre diferențe de interpretări influențate de zonă. 

Cum v-ați decis să lucrați în domeniul etnografiei? 

Ajuns în ultimul an de facultate, la Geografie, am participat la un curs obligatoriu de toponomastică (ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul toponimelor, al numelor proprii ale locurilor, n.r.) și etnografie. M-a atras în mod deosebit pentru că era cumva în afara domeniului și era diferit față de ceea ce făceam zi de zi. M-au atras lucrările practice, temele, studiul și această apropiere față de sat, de tradiții și de ceea ce implică lumea satului, adică păstrarea tradițiilor într-o formă sau alta, pentru că ele se pierd. Există, astfel, această muncă făcută de etnograf, asemănătoare cu cea a arheologului. Arheologul este, însă, mai privilegiat, pentru că obiectul arheologic se găsește în pămînt și este mai bine păstrat datorită solului, pe cînd etnograful lucrează cu obiecte aflate în aer liber, care sînt supuse intemperiilor vremii sau daunelor provocate de om. 

Care sînt tradițiile locale pe care le considerați în pericol de dispariție? 

Majoritatea tradițiilor sînt în pericol de dispariție. În etnografie avem patrimoniu material și patrimoniu imaterial. Cel material cuprinde tot ceea ce era făcut de mîna omului, iar cel imaterial este cel legat de folclor, de valorificarea textului popular, aici intrînd colindul. Cele sub formă materială sînt cele mai grav supuse dispariției. Arhitectura populară dispare, adică tot ceea ce înseamnă case și gospodării, dar mai există totuși o speranță în ceea ce privește țesăturile, pentru că acestea pot fi și comercializate.  

Care credeți că este motivul pentru care tradițiile s-au rărit? 

Tradițiile s-au rărit pentru că trăim într-o lume a modernității, a grabei. Bunicii noștri, cînd se duceau cu vacile pe cîmp, mergeau în pasul domol al vitelor și aveau timp să gîndească. Astăzi nu mai avem timp să gîndim. Gîndesc alții pentru noi. Stăm tot timpul înconjurați de gadget-uri. Asta nu înseamnă că nu ne ajută, dar trebuie păstrat un echilibru.

De ce credeți că alegem să împrumutăm tradiții din alte țări în loc să le promovăm pe ale noastre? 

Întotdeauna există această tendință de a prelua ceva din afară. Asta se vede mai mult în latura comercială decît în cea populară. Noi sîntem într-o arie indoeuropeană, care merge din zona asiatică, chiar din India, și pînă la Atlantic. Etnografia nu ține neapărat cont de granițe politice fixate arbitrar. În etnografie preluăm de multe ori și din alte domenii. Acest fenomen este și unul invers. De exemplu, persoanele din diaspora și-au reinventat sărbătorile și tradițiile. Astfel avem Ziua Iei, care este venită pe această filieră, iar în perioada pascală avem tradiția încondeieriiouălor. Atunci sînt adesea chemate meșterițe din Bucovina să facă demonstrații acolo.  

„Măștile aveau trimiteri foarte profunde”

Ce rol au măștile tradiționale de Anul Nou? 

Astăzi, măștile au rol spectaculos, le admirăm ca elemente de recuzită de spectacol. Din păcate, se greșește faptul că scenografia jocurilor cu măști se desfășoară pe o scenă. Aceste jocuri cu măști erau apanajul comunității. Ele se jucau pe maidanul satului, pentru că trebuia să existe contactul cu pămîntul. Nu întîmplător la jocul ursului, la un moment dat, el bate cu laba în pămînt, pentru că de acolo ne tragem energiile. Măștile aveau trimiteri foarte profunde. Omul se maschează de dinainte de Antichitate. Este un element de dedublare a personalității, un element care are legătură cu perioada de renovare a timpului calendaristic. 

Cine confecționa aceste măști?

Măștile erau confecționate de băieți pentru că ei le purtau. Începeau de la Sfîntul Nicolae, iar pînă la Anul Nou trebuiau să fie gata. Pe 6 decembrie se organiza ceata, pentru a se stabili cîți vor fi, după care se stabileau rolurile pe care le vor avea. După ce se stabileau rolurile, fiecare își făcea masca. Dacă era mare, satul putea să aibă mai multe cete, dacă nu, se adunau și din vecinătăți. De obicei, în formele mai primitive, aceste măști erau jucate o singură dată. Nu erau păstrate pentru anul viitor, ci erau distruse, fiind întruchipări ale demonului, ale spiritelor nefaste. 

De ce este folosit clopoțelul în timpul urăturilor? 

Clopoțelul are rolul de a face zgomot pentru a alunga spiritele. Clopoțelul este folosit în ultima zi a anului, atunci cînd se spune că noi, din punct de vedere etnografic, sîntem la sfîrșitul unui an calendaristic și practic acest moment precede începutul anului nou. Acest interval de timp în care astăzi auzim artificii și petarde este asemănător celui din trecut. Bunicul nu avea petarde, dar, pentru a speria spiritele, avea clopoțel și bici. În sat se dădea cu biciul. Avea acel bici mare, care se folosea și la plugușor. 

Care erau superstițiile respectate de Crăciun și de Anul Nou? 

Superstițiile fac parte dintr-un sistem de gîndire. Astăzi, Biserica spune că dacă Îl ai pe Dumnezeu nu are rost să fii superstițios. Dar atunci era nevoie de o protecție a omului, iar superstiția făcea parte din această protecție. În perioada aceea se spunea că nu este bine să te prindă Crăciunul cu lucruri împrumutate, trebuia să le înapoiezi, casa trebuia să fie curată, iar fetele să aibă cămășile noi, ca să fie pețite. În noaptea de Anul Nou se stingea și se aprindea lumina, marcînd trecerea anului, și se făceau zgomote, în ideea de a alunga spiritele rele și a pune totul sub cele mai bune auspicii. 

Colindele din sudul Moldovei au influențe muntenești

Prin ce se diferențiază tradițiile din zona Moldovei față de cele din alte zone ale țării? 

În Moldova, tradițiile sînt manifestate într-un mod deosebit. La noi, obiceiurile folclorice legate de sărbătorile de iarnă sînt centrate pe ziua de Ajun și noaptea Anului Nou, uneori și pe 1 ianuarie. În Ardeal, ele sînt centrate pe Ajun și pe zilele Crăciunului, pentru că acolo jocuri cu măști nu prea sînt. Biserica Catolică, care este mult mai restrictivă, a interzis aceste forme, pe cînd la noi s-au păstrat mai bine, acestea aflîndu-se și în zona dacilor liberi. De aceea jocurile cu capră, cu urs, cu căiuți sînt întîlnite în Moldova. Zona Munteniei ne este puțin asemănătoare, dar nu are formele cele mai elaborate. Ursul, de exemplu, se joacă doar în Moldova. 

Cum se diferențiază tradițiile din nordul și din sudul Moldovei? 

Nordul Moldovei nu are un colind arhaic. Se colindă ca și în Transilvania. Acolo era mai mult spectacol, chiar și cu muzicanți, și colindau la toate casele. De la Iași în jos, incluzînd și Iașul, dar mai ales Vasluiul, colindul are un aspect mai arhaic, pentru că aici vine influența dinspre Muntenia. Avem colindul în care partea ritualică este mai puternică. Nu prea se merge cu muzică și se colindă în principal la casele care au fete de măritat. 

Ce tradiție v-a impresionat în mod special prin continuitatea sa? 

Toate tradițiile sînt interesante. Jocurile cu măști sînt foarte valoroase, chiar și mersul cu steaua. Este impresionant alaiul de stelari care merge la Mitropolie, unde sînt tipologii diverse de stele. Stelele sînt cu opt colțuri, dar se fac diferit, imaginația fiind mare. Singurul lucru care nu lipsește este icoana cu Nașterea Domnului.  

Cum vedeți raportarea generațiilor tinere la aceste tradiții de iarnă? 

Unii trec cu indiferență, unii se implică; depinde de curiozitatea fiecăruia. Este ca în orice domeniu – dacă vrei să afli mai multe, te implici. Tinerii nu sînt mai ignoranți decît bătrînii, așa cum se obișnuiește să se creadă. Sînt și oameni maturi care sînt la fel de ignoranți ca și unii tinerii. Chiar dacă nu faci studii în domeniu, din curiozitate poți afla diferite lucruri.