Pe pagina de Facebook a Asociației Culturale AltIași a avut loc sîmbătă, 14 noiembrie, lansarea galeriei virtuale a graficianului Ludwig Dombrovsky și a cărții de colorat Cîntecul Nibelungilor. Evenimentul face parte dintr-un proiect amplu, intitulat „Pe urmele lui Ludwig Dombrowsky” inițiat de AltIași

Site-ul dombrowsky.ro este construit sub forma unei galerii virtuale, accesibilă publicului, necondiționată de prezența fizică a vizitatorilor în spațiile de expunere. „Proiectul și-a propus să medieze pentru publicul larg viața și opera unui artist ieșean, care, din păcate, nu mai este printre noi, dar de a cărui moștenire spirituală, dar și de a cărui operă, care numără sute, poate chiar mii de lucrări, se ocupă în continuare familia lui”, a menționat George Pleșu, președintele AltIași.

La eveniment a fost prezentă și Raluca Petrilă-Fecioru, nepoata artistului Ludwig Dombrovsky. Aceasta a menționat principalele obiective ale lansării web-site-ului: „Este o călătorie pentru noi, pe care de ceva timp o parcurgem împreună cu Asociația AltIași, o călătorie în care am pășit pe urmele artistului. Resortul nostru interior este atît dorința de a promova opera artistului, pentru că este un dialog între generații, dar, în același timp convingerea că arta sa este încă actuală pentru societatea contemporană și încă poate fi o pată de culoare frumoasă în cultura orașului nostru”.

La realizarea site-ului au contribuit Robert Bouariu, care s-a ocupat de partea de digitalizare și fotografiere a lucrărilor, prof. univ. dr. Petru Bejan și Maria Bilașevschi, critici de artă, și Sorin Iftimi, muzeograf și cercetător în cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Național Muzeal „Moldova” din Iași. Aceștia au contribuit cu texte noi, care recontextualizează opera artistului.

Moderatorii evenimentului au prezentat website-ul, care reprezintă o arhivă digitală a majorității lucrărilor graficianului. Pe site sînt imagini care stau mărturie etapelor prin care a trecut proiectul: expoziția „Culorile Iașului”, deschisă în cadrul Nopții Albe a Galeriilor din Iași, lansarea cărții de colorat Harap Alb, care a avut loc la Galeria de artă „Victoria”, atelierele creative „Vovo” de la Palatul Culturii, expoziția „Zbucium și serenitate” din cadrul Muzeului de Istorie al Moldovei, dar și diverse ateliere realizate în diferite școli din mediul rural. În plus, dombrowsky.ro are o secțiune dedicată biografiei artistului ieșean și nu în ultimul rînd, un modul de colorat, care cuprinde diferite ilustrații din cărțile lansate.

În încheierea evenimentului Raluca Petrilă-Fecioru și Mihai Petrilă au făcut o scurtă prezentare a volumului Cîntecul Nibelungilor, cea mai recentă carte tipărită a graficianului. Aceasta a fost realizată avînd la bază epopeea germană, care poartă același nume. Cartea de colorat este structurată în trei părți: un scurt rezumat al poveștii, cu principalele secvențe, diverse ilustrații alb-negru, care sînt interpretări ale operei artistului și lucrările originale care au fost prelucrate. „Epopeea «Cîntecul Nibelungilor» este un poem tragic, care vorbește despre răzbunare, despre un război între popoare, însă artistul a reușit tocmai prin culori să-l facă cît mai accesibil publicului. A folosit combinații de nuanțe curajoase, nu i-a fost frică să folosească culori atipice, cum ar fi roz. Nuanța a reprezentat o caracteristică a trăsăturilor personajelor”, a subliniat Raluca Petrilă-Fecioru.

Asociația Culturală AltIași a lucrat cu Direcția pentru Protecția Copilului și cu Asociația „Salvați Copiii”, care au facilitat unor copii defavorizați accesul la ateliere și la unele jucării inspirate din opera artistului, care au fost puse la dispoziție de organizatorii proiectului.

Ludwig Dombrowsky a fost un grafician care s-a născut în anul 1920, în Iași. A debutat ca desenator în anul 1938, cînd a realizat primele portrete. A intrat în mediul artistic după anul 1950, devenind membru al Fondului Plastic din Iași și desenator artistic la Complexul Muzeal „Moldova” din același oraș. În anul 1973, a prezentat expoziția proprie „Ilustrații la Harap Alb”, care prezintă basmul lui Ion Creangă printr-o serie de lucrări alb-negru, dar și color. Colecția cuprinde mii de schițe și tablouri. A urmat o succesiune de expoziții, încheiată cu cea organizată în anul 2000 în cadrul Centrului Cultural German din Iași, intitulată „Proiecte de Artă Germană la Epopeea Cîntecul Nibelungilor”.