Vineri, 14 noiembrie 2025, la ora 19:30, în Sala Senatului a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a avut loc conferința „Paideia: la ce folosește?”, susținută de Andrei Cornea. Evenimentul face parte din seria „Conferințele Dilema”, ce avut loc între 13 și 15 noiembrie, în cadrul căreia șase invitați au discutat despre educație sub tema comună „EducațIA, de la antici la ChatGPT”. Evenimentul a fost moderat de Sever Voinescu, jurnalist și publicist român.

Invitatul a pornit de la întrebarea pe care o aud frecvent copiii, părinții și educatorii: „La ce folosește cutare obiect de studiu?”. El a arătat că trăim într-o lume în care folosim tehnologia fără să cunoaștem mecanismele ei – „Știe cineva cum funcționează un telefon mobil?” -, și în materii precum analiza matematică, cu zeci de exerciții plicticoase, uitate imediat după examene. De aici apare dominația criteriului utilității, accentuată de evoluția tehnologică. „Acum nu mai ai nevoie de Google, este ChatGPT care scrie și compune…”. Educația originară paideia, include un „inutil” necesar: limbi precum latina sau greaca, filosofia sau artele, care nu servesc unui folos imediat, ci au valoare formativă și cultivă frumusețea,  după cum a menționat Andrei Cornea.

De ce studiem „inutilul”

În sprijinul ideii că unele discipline trebuie studiate pentru ele însele, Cornea a citat din Aristotel, care numea filosofia „singura liberă dintre științe”, și a prezentat viziunea lui Platon asupra cunoașterii – ochii nu ne-au fost dați doar pentru a nu ne împiedica, ci pentru a contempla cerul, iar auzul, nu „să ne audă cineva”, ci pentru muzică; omul trebuie să contemple cosmosul mare, pentru a-și ordona propriul „microcosmos”. El a explicat că educația clasică, paideia, urmărea „să te învețe să fii om, să fii cetățean”. Chiar dacă aceste instituțiii au apărut într-o perioadă în care democrația dispăruse, sensul lor profund rămînea acela de a armoniza individul cu universul.

De aici concluzia sa: evoluția industrială nu a apărut în Antichitate pentru că oamenii erau preocupați de folosirea lucrurilor, nu de transformarea lor. Tocmai acest tip de „inutil” lipsește astăzi, cînd copiii nu mai sînt încurajați să vadă legături precum cea dintre muzică și matematică, considerate altădată fundamentale.

„Evoluția inversă”

Unul dintre momentele savurate de public a fost lectura unui pasaj platonician despre reîncarnare. Platon considera că bărbatul este „ființa primordială”, iar femeile ar proveni din „greșelile” bărbaților care au dus o viață nedreaptă. Cornea a spus „sorry”, iar sala a izbucnit în rîs.

Aceeași logică circulară apare în clasificarea „evoluției inverse”: animalele ar fi suflete decăzute prin reîncarnări succesive. Cornea a folosit aceste exemple pentru a ilustra modul abstract, adesea paradoxal, în care anticii priveau utilul și inutilul.

Conferențiarul a făcut apoi o trecere către contemporan, legată de depășirea limitelor umane. El a remarcat, cu ironie, că Elon Musk „pare să se creadă un demiurg” și că „speră, într-un fel, să păcălească moartea”, ca și cum „nu se poate ca un om atît de mare să moară”. În același context, a amintit despre „conversația lui Putin de la Beijing despre cum să-și lungească viața”, subliniind fascinația modernă pentru prelungirea existenței, o temă veche, dar care revine astăzi cu forme tehnologice și politice noi.

În sesiunea de întrebări s-a discutat despre locul sportului în educație, dificil, dar plăcut celor care îl practică și despre dificultatea găsirii unei profesii potrivite. Întrebările s-au referit și la învățămîntul de masă, alfabetizarea și preocuparea modernă excesivă pentru utilitate.

Andrei Cornea este eseist, filosof, istoric al artei și profesor universitar român, cunoscut pentru felul în care pune în dialog cultura clasică cu dilemele lumii contemporane. Predă la Facultatea de Litere a Universității din București și este specializat în istoria artei antice, hermeneutică și gîndirea greacă. De-a lungul timpului, a devenit o voce importantă în spațiul intelectual românesc, publicînd constant atît în „Revista 22”, cît și în „Dilema veche”.