CSMS Iasi va intilni vineri, 9 noiembrie a.c., de la ora 21:30 echipa Gaz Metan Medias in etapa a XV-a a Ligii I. La conferinta de presa de dinaintea partidei, antrenorul iesenilor, Liviu Ciobotariu a declarat ca urmeaza un joc dificil, cu o echipa redutabila pe teren propriu, cu jucatori foarte buni de la mijloc in sus si ca isi doreste sa obtina un rezultat pozitiv. In disputa de vineri tehniceanul nu va putea conta pe serviciile lui Souleymane Keita (nerecuperat) si ale lui Ivan Petrovic (suspendat). „Ne asteapta un meci foarte greu. Intilnim o echipa extrem de omogena, avind in vedere ca joaca de vreo 4-5 ani impreuna, cu mici exceptii. O echipa care joaca destul de bine acasa, insa noi avem un moral destul de ridicat dupa victoria din etapa precedenta. De la mijloc in sus au jucatori foarte tehnici si foarte rapizi. Aici ma refer la Ciprian Petre, Victoras Astafei si doi jucatori cu o tehnica extraordinara, Eric Oliveira si Thaer Bawab. Va trebui sa inchidem spatiile foarte bine, sa nu le dam posibilitatea sa vina peste noi, pentru ca sint jucatori de viteza si ne pot pune probleme. Din pacate pentru noi, avem din nou probleme de efectiv. Souleymane Keita n-a putut fi recuperat, iar Ivan Petrovic este suspendat pentru acest joc. Sintem increzatori, avem un moral bun, dar va fi un joc foarte greu pentru ca in etapa trecuta Mediasul a pierdut la Galati si sint sigur ca si ei vor sa remonteze din ceea ce au pierdut. Noi avem moral bun pentru acest joc. Este foarte important pentru echipa sa legam doua rezultate pozitive. Daca dupa meciul cu Severin reuseam macar sa venim cu un punct de la Brasov, altfel era si pentru moralul echipei si pentru iubitorii fotbalului din Iasi. Acum la fel, am facut un joc foarte bun si vrem sa avem o confirmare la ceea ce am realizat in etapa trecuta. Daca reusim acest lucru, cred ca incepem o noua reconstructie pentru meciurile care urmeaza”, a declarat Liviu Ciobotariu, antrenorul fornatiei CSMS Iasi.

Pentru meciul de vineri, tehniceanul il va avea la dispozitie, dupa doua luni de accidentare, si pe atacantul Claudiu Ionescu, pe care va conta in finalul partidei. „Claudiu Ionescu a revenit in lot. Din punct de vedere fizic nu sta foarte bine, insa ne putem baza pe el 15-20 de minute de joc. Sint in continuare foarte suparat pe Petrovici. Va fi sanctionat, el nu avea voie sa faca ce a facut. La 2-0, cind el a luat cartonas rosu, adversarul putea sa marcheze la faza pe care au avut-o, prin capul lui Dinu, si atunci se schimba cu totul situatia. Daca dupa meciul cu Severinul nu am fost asa suparat, acum e altceva, asemenea gesturi eu nu accept. Nu este niciun secret, personal i-am facut referat. Probabil ca dupa aceste doua etapa de suspendare va face parte din lotul echipei noastre, nu pot sa-l dau afara din lot, pentru ca este totusi un jucator important. Trebuie sa se alinieze la ceea ce vreau eu daca vrea sa faca parte din acest lot. M-as bucura daca la jocul care urmeaza Herghelegiu si-ar mai crea aceleasi ocazii de gol si, bineinteles, sa fructifice una dintre ele. Important este ca si-a creat aceste situatii. S-a demarcat foarte bine insa finalizarea a lasat de dorit. Mi-as dori sa aiba aceleasi oportunitati in meciul care urmeaza si din trei situatii sa reuseasca sa dea macar un gol”, a mai adaugat Liviu Ciobotariu.