Eliza Anitei se prezinta simplu. Este studenta in anul intai la Facultatea de Educatie Fizica si Sport si are 20 de ani. Dupa alte cateva minute afli, ca din intamplare, ca face parte din lotul national al Romaniei la parasutism si ca este vicecampiona. In treacat iti mai spune, cu zambetul pe buze, ca se antreneaza in Iasi la Aeroclubul Romaniei si ca este angajata la un Aeroclub privat, in Constanta, unde lucreaza in week-end, impaturind parasute si filmand salturile incepatorilor. Dupa o ora de discutii cu Eliza, simti ca microbul te prinde, ca-ti doresti si tau, macar o singura data, sa nu mai simti sub talpi asfaltul plin de grop al Iasului.

Toti ochii din amfiteatru se intorc inspre Eliza Anitei atunci cand profesorii de la facultate vorbesc despre sporturi extreme. Faptul ca ea deja face parte dintr-un lot national al sporturilor extreme starneste adesea zeci de intrebari insotite de priviri mirate. „Am inceput in 2005, la 16 ani. De la 5 ani ma ducea tata la aeroport unde ma uitam la parasutisti si ziceam ca asta vreau sa fac cand voi fi mare. Criterii de selectie nu erau cand m-am inscris eu si nici acum nu sunt specificate criterii stricte. Vii si te inscrii, e simplu. Trebuie sa ai intre 16 ani si 21 de ani. Dupa 21 de ani incepe categoria seniori… iar in Iasi, la Aeroclubul Romaniei, instructorii antreneaza doar pentru campionate. Cineva la 22 de ani, care este considerat deja senior dupa varsta, nu poate ajunge la nivelul unuia de aceeasi varsta care face sportul asta de la 16 ani”. Pentru cei care nu au trecut de varsta majoratului, o vizita la notar este absolut necesara pentru ca acordul parintilor sa fie legalizat.

Parasuta, mai sigura decat trecerea de pietoni

Pentru Eliza sa urci cu avionul pana la 1.200 de metri, sa admiri cateva secunde privelistea si apoi sa te arunci purtand in spate 5 kilograme de echipament este ceva banal. S-a obisnuit cu intrebarea „ce faci daca nu se deschide parasuta?” si rade de fiecare data cand o aude. „Asa ceva nu se poate intampla. In cazul in care nu se deschide parasuta principala ceea ce se intampla extrem de rar, mai este parasuta de rezerva care se deschide automat in 99,9% din cazuri. Daca este sa privim statistic ai mai multe sanse sa fii ranit intr-un accident rutier decat sa nu ti se deschida parasuta.” Sunt insa si situatii limita pe care Eliza le povesteste insa cu calm si cu zambetul pe buze. „Am patit o data cand nu am reusit sa trag comanda, adica nu am deschis parasuta cand trebuia, la 800 de metri. Avem un aparat de siguranta care daca la 300 metri n-ai deschis principala, iti deschide automat rezerva. Am avut noroc, daca mai intarziam cateva secunde si trageam de cea principala se deschideau amandoua in acelasi timp, se incurcau atele si numai aveam ce sa fac. Ciudat este ca nu m-am panicat deloc. De abia cand am ajuns jos am realizat ce s-a intamplat si de atata adrenalina acumulata am inceput sa plang. Momentul mi s-a parut ca s-a petrecut incet de tot si imi aduc aminte pana si ce am gandit. Mi-am adus aminte de o alta parasutista care a murit exact din aceasta cauza. Atunci mi-am zis ca nu se poate termina totul aici, ca eu mai am de sarit, nu poate fi asta ultimul salt”. Si nu a fost.

Fuga la aeroport!

De patru ani de cind face acest sport, Eliza a adunat 500 de salturi, unele facute la Aeroclubul Romaniei, iar altele la aerocluburi private. „In ceea ce priveste parasutismul ai doua opitiuni. Poti face ceea ce fac eu, sa te antrenezi pentru competitii sau poti sa faci asta pentru distractie, la un aeroclub privat, unde faci salturi in tandem, adica impreuna cu un instructor care va sari cu tine. Avantajul aerocluburilor private este ca poti sari imediat, in timp ce la Aeroclubul Romaniei te inscrii, faci cursurile teoretice, antrenamente pentru a dobandi rezistenta fizica si dupa patru luni dai un examen teoretic si unul practic, dupa ce l-ai trecut pe cel teoretic, adica faci o saritura si daca ai trecut examenul esti parasutist”, afirma Eliza.

Antrenamentele de pe vremea cand era incepatoare si le aminteste cu un oftat in glas. Cei 3.000 de metri ai circumferintei Aerodromului din Iasi trebuie parcursi in fuga de parasutisti. Nici exercitiile fizice nu sunt neglijate: flotari, tractiuni, genuflexiuni, toate pentru a dobandi forta in maini. Miinile sint foarte importante pentru a manevra cu usurinta comenzile echipamentului. „Inainte de primul zbor, avem camere cu aparate care simuleaza unele situatii din timpul saltului. De exemplul, avem niste hamuri cu care esti legat stand pe burta pentru a invata exact pozitia de salt. Mai sunt dispozitive care te ajuta sa vezi comenzile din ham si schele de pe care simulezi saritura din avion. Apoi se fac cateva salturi automate adica este un cui special la avion de care este legata o coarda cam de trei metri si care iti deschide parasuta in momentul in care ai sarit. Este important si necesar pentru ca la inceput nu stii cum reactionezi in situatia respectiva. Trebuie sa te obisnuiesti cu ideea de a iesi dintr-un avion inainte sa te gandesti ca trebuie sa-ti mai deschizi si o parasuta. Dar apoi te obisnuiesti si esti pe cont propriu. Am facut cam 10 salturi asa si apoi pana la 80 numai salturi de la 1.200 de metri”, povesteste Eliza.

Castigator cu 0 puncte

Zeci de ore de teorie, sute de metri alergati, la fel de multe sfaturi din partea instructorului si o saritura. Cea mai importanta din viata Elizei. „Primul salt a fost bestial. Am fost prima incepatoare din generatia mea care a sarit si am avut nororc pentru ca cineva nu a mai putut sari si au ales pe cineva dintre incepatori. Cred ca m-au ales pentru ca eram singura a carui nume incepea cu litera „a”. Norocul meu. Nu pot sa spun ca eram pregatita, era si mama si tata jos, aveam si 16 ani. Dar a fost bine. M-am urcat in avion, am asteptat sa sara ceilalti, eram ultima ca sa ii vad pe ceilalti sarind intai si a venit randul meu. Ma uitam la instructor si el mi-a zis sa nu ma uit in jos, m-a invitat sa sar si m-am trezit pe pamant. Eu nu imi aduc aminte nimic, cred ca o buna parte din salt am stat cu ochii inchisi”. De atunci, Eliza a inceput sa se antreneze pentru Cupa Romaniei, la care a participat incepand din 2006. „Eu la Aeroclub fac salturi de la 1.200 de metri cu aterizare fixa, adica este o platforma de nisip cu o saltea cu burete in centrul careia este un disc electronic cu raza de 16 cm, iar pentru ca saritura sa fie reusita trebuie sa fie in punctul 0 care are diametrul de 2 centimetri. La competitii este o echipa de cinci oameni, printre care trebuie sa fie obligatoriu o fata si se aduna punctajul lor, iar echipa cu cel mai mic punctaj castiga. Se pot obtine puncte de la 16 la 0 in functie de cat esti de aproape de punctul 0. Trebuie multa precizie, dar cel mai sigur pentru a nimeri cat mai aproape trebuie ca la 80 – 100 de metri sa fii deasupra punctului 0, dar conteaza mult si vantul si experienta ta”.

In 2006, Eliza a participat la Cupa Romaniei, la Brasov unde a obtinut locul al VI-lea. In anii urmatori, 2007 si 2008, a reusit sa isi ia revansa si a devenit vicecampioana Romaniei la parasutism.

Eliza nu isi poate imagina un viitor in care zborul sa nu faca parte din viata ei. „Momentan, sunt angajata la un Aeroclub privat din Constanta unde pliez parasutele celor care au sarit. Am obtinut un atestat pentru asta si de asemenea sunt cameraman, filmez salturile celor care isi exprima dorinta de a sari. Fiecare salt in tandem – pentru ca un incepator nu poate sari singur – costa 150 euro, iar filmarea este 25 de euro. In restul timpului fac cursuri la Bucuresti pentru a deveni instructor. Merg in cantonamente de cate doua saptamani la Brasov, unde sar toata ziua, cam cate 10 salturi pe zi. Imi platesc singura salturile. Cosat 20 de euro fiecare pentru ca le fac la un aeroclub privat. Fata de Aeroclubul Roman, la cluburile private se poate zbura mai sus de 1.200 de metri. Eu, cel mai mult am sarit de la 4.500 m, in cadere libera. Sari de la 4500 de metri si la 1.000 iti deschizi parasuta. Traseul asta il faci in 60 de secunde, cel mai mult am sarit cu 270m/secunda – sunt momentele cele mai spectaculoase ale saltului”.

Norii creeaza dependenta

Zidul de care se lovesc toti cei care practica acest sport sunt costurile foarte mari: de la 20 de euro pentru fiecare saritura, pana la 7.000 – 8.000 de euro pentru o parasuta. „Am un prieten care bine spune ca era mai ieftin daca se apuca de droguri. Totusi, parasutismul nu e departe. Ajungi la un moment dat sa nu poti fara sa sari, devine un drog pana la urma. Nu m-am gandit la o cariera la Aeroclubul Romaniei, mai degraba la un aeroclub privat pentru ca se poate sari si de la o altitudine mai mare, de pana in 5.000 m, ca mai sus deja este nevoie de masca de oxigen. La Aeroclubul de stat e mai greu, avioanele nu sunt asa performante”, spune Eliza

Pe langa sumele mari investite pentru antrenament, parasutistii sunt nemultumiti si de decaderea acestui tip de sport in Romania. „Toti cred ca este simplu. Te arunci deschizi parasuta si astepti sa ajungi jos. In realitate e mai complicat si se pot face multe in afara de asta, diverse acrobatii care insa nu prea sunt promovate la noi. Este un curs, spre exemplu, pe care il poti face numai la aerocluburile private pentru ca se sare de la 4.000 de metri si trebuie si avion care sa ajunga pana acolo. Se numeste AFF (accelerate free fall). Se fac intai unul sau doua salturi in tandem dupa care sari cu doi instructori care te tin, unul dintr-o parte si unul din cealalta, de mana si picior. Se fac trei minute de cadere libera. Senzatia este total diferita fata de 1.200 de metri, este mult mai greu, este mai accelerat curentul, altfel e pozitia. Daca ai schimbat putin pozitia mainii deja intri in viraj, este cu totul diferit. Dar acest lucru este foarte greu de facut in Romania”, spune Eliza.

„Vaca avea… un gol in stomac”

Eliza vorbeste la fel de calm cum conduce si, in timp ce opreste pe ultimele secunde ale culorii verzi a semaforului, marturiseste ca a renunta nu este nicidecum o optiune. Emotiile apar de cum se porneste avionul si dispar pe masura ce creste altitudinea. Recunoaste cu mandrie ca micile accidente nu au oprit niciodata un parasutist, ci l-au impulsionat sa isi depaseasca limitele. ”Mi s-a intamplat odata si mie un mic incident si cred ca e singurul. Pana ce am urcat cu avionul s-a stricat vremea si s-au format goluri de aer. Am prins unul si mi s-a schimbat total directia. Cand prinzi un astfel de gol intrii in picaj automat, nu ai ce sa faci. Am avut noroc ca erau niste copaci, un luminis inconjurat de niste sarma ghimpata. Am aterizat printre copaci langa o vaca care se uita speriata la mine. Mi-am julit doar nasul, dar in rest totul a fost bine”.

Eliza rade la fiecare amintire nostima povestita si te convinge cu usurinta ca parasutismul nu este cu mult diferit de alte sporturi. Riscurile se intalnesc oricum la fiecare pas, iar gandul ca Iasul poate fi vazut si altfel, de la 1.200 de metri altitudine, te face sa vrei sa ai in spate un echipament de 5 kilograme, patru colegi de echipa, un avion si curajul de a sari.

Livia Movilescu