Sase studenti, patru ani de studii si un oboi. Nu e titlul unui scenariu de film, ci povestea ultimilor studenti ai Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi, ultimii pasionati de oboi. Un profesor navetist care petrece ore intregi  la volanul masinii din dragoste pentru oboi si pentru putinii sai studenti. Oboist, denumirea unei profesii care se mai aude doar in concertele de la Filarmonica. Un instrument care nu face rating la nunti si din care nu se cistiga. CuzaNet va prezinta povestea ultimilor „anonimi” ai oboiului.

O chestiune de orientare

Listele studentilor admisi la  Facultatea de Interpretare Muzicala a Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi numara 40 de locuri pe an, la fiecare admitere. Pentru oboi, doar doua locuri. Sase studenti in trei ani de studiu. Explicatiile oficiale sunt seci. „Numarul de locuri depinde de oferta scolara. Anul acesta de exemplu am fost doua locuri, anul trecut insa a fost doar unul. Noi ne interesam de cine termina, vizati fiind absolventii Liceului de Arta «Octav Bancila». Ne orientam”, a povestit seful catedrei de Suflatori – Percutie, conf. univ. dr. Doru Albu.

Profesorul navetist

Departe de marmura lucioasa si bine stersa, de tablourile cu premii si afisele cu spectacole, undeva la etajul al III-lea al Universitatii de Arta „George Enescu” e o lume care pare rupta dintr-un film vechi. Pe  holul ingust si stingher, cu pereti ce stau sa cada, studentii de la oboi au fost parca alugati sa-si tina repetitiile.  Ei sunt cei care mai incearca sa acordeze la viata un intrument uitat si dat la o parte, pentru mai populara trompeta. Sunt sase la numar in toti ani de studiu, dintre care numai unul in anul al III-lea. Pe la scoala vine rar. Ceilalti merg impreuna la cursuri si repeta in salile austere si lipsite de caldura. Au toti acelasi profesor, Florin Ionoaia, ce vine o data pe saptamana, sa le verifice munca, pe care, in restul timpului, ei singuri si-o coordoneaza. „E un profesor foarte bun, e de la Bucuresti si are cursuri  peste tot”, poveste una din cele trei studente din anul al IV-lea, la Oboi.  Imi mai spune, soptit aproape, ca un mare secret, ca profesorul se trezeste la trei dimineata, ca sa vina de la Bucuresti la Iasi. Florin Ionoaia confirma: „naveta pedagogica” pe care o practica e un „sacrificiu al timpului, insa unul care merita pentru ca sunt copii buni. Au o vointa fantastica”, marturiste profesorul. Lucreaza cu tinerii in weekend, sambata si duminica: „Eu de obicei ajung vineri in Iasi. Am un program care incepe la ora 8.00 si tine pana noaptea tarziu”. Studenti vad insa partea buna a lucrurilor: „E mai bine asa, ca atunci avem si sali de studiu”, se bucura ei. In ceea ce priveste numarul de ore alocat studiului individual cu artistii oboisti,  profesorul Ionoaia e retinut: „mi-ar placea sa fiu profesor cu norma intreaga la Iasi, dar nu intotdeauna lucrurile merg dupa placul nostru”.

Seful catedrei de Suflatori-percutie, conf. univ. dr. Doru Albu, cauta o explicatie pentru situatia actuala: „Am adus un profesor de la Bucuresti, pentru a ridica clasa de oboi. Vrem sa avem profesori cu renume puternic”, spune acesta. Iar posibilitatea angajarii unor profesori de oboi din Iasi pare ca nu exista. Inaintea de inceperea colaborarii cu Florin Ionoaia, acum un an de zile, orele de specialitate, „erau sustinute de Aurelia Simion, profesoara de pian; acum, de cand a venit profesorul de la Bucuresti, chiar facem treaba”, povesteste o studenta. Se arata bucuroasa de schimbarea care s-a petrecut: o asteptase de trei ani.

Povestile studentilor de la oboi seamana. Sint convinsi ca nu isi vor cistiga existenta din oboi. „Poti sa fi as la oboi, profesorii te ridica, daca te simt ca vrei sa faci ceva”, se completeaza unii pe altii. Una dintre tinere a vrut, de fapt, sa studieze pianul, a trecut si de proba practica, dar la final i s-a spus ca nu mai sint locuri. „Asa am ajuns sa fiu la  oboi, dar in timp a inceput sa imi placa”, spune ea. Dragostea pentru oboi e singurul motiv pentru care a indurat frigul si praful din sala de studiu, insa nici un sentiment nobil nu a putut sa treaca de conditiile critice in care ajunse sa studieze. „La un moment dat nu mai puteam sa repet din cauza prafului care era in sala, am chemat pe cineva sa vina sa faca curat, dar nu m-au bagat in seama. Abia dupa ce am facut o plangere la adminsitrator, a venit o femeie de serviciu”, adauga ea. Apoi, se departeaza, alaturi de grup: „avem repetitie”.

Andra Samoila