Veceaslav Dragovtev s-a nascut in Republica Moldova. Are un frate mai mic, un prichindel ce colectioneaza orice chitibus din casa omului, si o mama plecata in Israel. Tatal i-a murit pe cind ii apareau primele cosuri pe nasu-i pistruiat. Destept foc, Veceaslav a fost mereu cel mai bun din clasa. Cu toate acestea, fetele nu ii sareau in git, chiar daca lui ii placeau mai toate.

Veceaslav nu statea numai cu nasu-n carte. Se mai si implica in tot felul de activitati, era membru in citeva ONG-uri, fotografia, dar majoritatea timpului o petrecea pe linga masinutele lui Colea. Daca piciul isi dorea pe loc un trenut rosu, acuarela si paharul cu apa stateau la indemina, pe masuta mica de lemn ros. „Mereu ma punea sa ii colorez vagoanele. Voia sa aiba un tren ca un curcubeu, in toate cele sase culori. Maica-mea mi-a si daruit o acuarela in sase culori care se numea «Curcubeu»”, isi aminteste Veceaslav.

Boboc de patru ori

Acum e departe de fratele sau. Este student in anul I la Universitatea Comerciala Luigi Bocconi din Milano, Italia. Pentru a patra oara. Nu la aceeasi universitate. Este pentru a patra oara student in anul I. La cei 23 de ani pe care ii implineste la inceputul lui aprilie, anul viitor, Veceaslav nu a reusit sa se hotarasca in ce tara ar vrea sa isi faca studiile. Ager si destept, tinarul sprincenat a fost poreclit o viata intreaga „Veselca” pentru ca era atit de slab incit hainele atirnau pe el ca pe un umerar. Pina acum, a invatat, cite un an, in Republica Moldova, Statele Unite ale Americii, Romania si acum este boboc in Milano. „Niciodata nu am crezut ca voi ajunge in atitea locuri, cu toate ca ar fi trebuit sa ma astept, pentru ca mereu am avut tendinta de a pleca din Moldova”, marturiseste Veceaslav cu un zimbet ascuns in esarfa impletita din lina.

In liceu a participat la toate olimpiadele si concursurile de care auzea din domeniul Informaticii. A lucrat, pentru o perioada de timp, ca laborant in „cabinetul de informatica”. Participa cu profesorii la sedintele cu directorul si era cel la care se duceau toti elevii pentru a afla ce alte „pozne au mai pus la cale invatatorii”. Dupa absolvire, s-a inscris la Universitatea Tehnica din Chisinau, Facultatea de Calculatoare, Informaticasi Microelectronica si in paralel s-a angajat la o firma de IT americana. Acolo a si facut cunostinta cu seful sau, un barbat de vreo 35 de ani, cu chelie si obrajii scilciati, care l-a ajutat sa ajunga in Statele Unite.

Cu talentul in dulap

La Columbia College Chicago a facut regie. Intre timp, Veceaslav trecuse de la aparatul de fotografiat la camera video si a inceput sa faca filmulete mici cu care participa la festivalurile de creatii video din Chisinau. „Facusem un film de 82 de minute despre viata unui tinar a carui parinti erau plecati peste hotare si un spot social despre un baiat calic de un picior care juca bascketball. Seful meu le-a vazut intimplator, le avea unul dintre colegi, si i-au placut atit de mult incit mi-a zis ca trebuie sa plec din Republica Moldova. Probabil stia si el ca puteam sa imi pun talentul in dulap in aceasta tara”.

Varza in hipermarket

In State s-a izbit de o cu totul alta realitate. „Mi-a fost atit de greu sa ii inteleg pe americani incit cred ca mi-a facut bagajele de vreo 4-5 sa vin acasa, dar m-am razgindit de fiecare data”. Era unul dintre studentii „cu experienta”, asadar, foarte bine privit de profesori. Toata lumea il intreba cum de nu a luat bursa. Dar Veceaslav mai era angajat si la aceeasi firma de IT si tot salariul i se ducea in taxe si chirie. Iar de un alt job nici nu putea fi vorba. La doar citeva luni de cind a pasit pe „pamintul fagaduintei” a obosit atit de tare incit „singurul lucru de care ma bucuram era ca vorbeam ca mama din Israel foarte des. O costa mult mai ieftin sa ma sune in America decit in Republica Moldova. Numai ca nu aveam cum sa vorbesc cu ala micu si mi-era un dor de el…”. In SUA insa, ambitia n-a putut sa inlocuiasca si singuratatea. Dupa un si doua luni, si-a cumparat biletul de avion din ultimul salariu si dus a fost. ” Ii dispretuiam pe americani pentru ca erau ipocriti, mai economi decit orice taran de la noi de la tara si, in plus, nu aveau legumele noastre. Rosiile si castravetii erau mai scumpi decit un pachet de «Macaroni&Cheese» (n.r.: paste si cascaval), iar varza nu gaseam decit in hipermarket-uri”.

„O sticla de vin si pentru colegii de camera”

De Romania nu ii place sa vorbeasca. Nu ca ar avea ceva cu romanii, dar a intilnit o fata de care s-a indragostit lulea. Numai ca aceasta l-a parasit la citeva luni. Iasul in schimb i s-a parut cel mai romantic oras din lume. Si plin de basarabeni. „Am ramas cu gura cascata cind am vazut cit de bine se inteleg intre ei moldovenii. Si acasa is uniti, dar aici nu se intoarce unul de acasa fara ca sa aduca o sticla de vin si pentru colegii de camera. Iar faza cu pachetele de tigari ascunse prin buzunarele de la geci chiar m-a impresionat”, imi spune Veceaslav, nefumator.

A fost admis al cincilea la Facultatea de Informatica de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. „Daca stiam ca era atit de usor sa intru, veneam din start aici”. Dupa doua secunde de pauza se contrazice: „nu, nu veneam”.

Lina Vdovii