Ediția a IV-a a Serii Clinice de Medicină Internă, organizată de Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), a avut loc marți, 17 noiembrie, în Aula Magna „George Emil Palade” a instituției de învățămînt superior. Evenimentul a constat într-o succesiune de prezentări care au avut ca scop susținerea publică de către colectivul seriei C, anul al IV-lea, Medicină Generală, a unor cazuri clinice variate, sub coordonarea conf. univ. dr. Ciprian Rezuș.

„Aceste seri clinice sînt pentru studenți, pentru a se putea apropia de cadrul clinic, pentru a putea învăța să prezinte un caz într-un timp corect, într-un timp de 15-20 de minute. Aproape toate exemanele lor, după celebrul examen de rezidențiat care este test grilă, examenul de medic specialist și examenul de medic primar au la bază proba clinică și prezentarea de caz clinic, care deocamdată este acceptată în dimensiunea de 20 de minute. Studenții trebuie să fie obișnuiți să se apropie de caz, să-l prezinte și să aducă un plus valoric prezentării și să aibă girul comisiei pentru obținerea gradelor respective”, a declarat conf. univ. dr. Ciprian Rezuș.

Printre prezentările susținute de studenții anului al IV-lea s-au numărat teme precum „Sindromul Metabolic – de la concept la expresia clinică”, „Cardomiopatia dilatativă complicată cu o insuficiență cardiacă severă la o pacientă de 21 de ani”, „Mase intracardiace”, „Endocardita infecțioasă, o cauză rară de accident vascular cerebral la tînăr”, sau „Stenoza aortică severă și disfuncții sistolice severe de ventricul stîng: rezolvare fericită”. Prezentările au fost ținute în limba română și limba engleză și fiecare caz supus analizei a fost însoțit de fotografii reprezentative.

Toți cei înscriși la Seara Clinică de Medicină Internă au primit din partea organizatorilor, la final, diplome de participare.

de Aryna CREANGĂ
Ilinca STUMBEA