În noiembrie, „Balena” e loc de întîlnire al folkiștilor. Evenimentul „Folk la ceas de seară”, organizat de Asociația „Susține Artiștii Ieșeni”, marchează debutul Festivalului UniFEST, desfășurat între 2 și 12 noiembrie. Aproape 200 de studenți s-au adunat în prima zi a lunii, au dansat, s-au strîns în brațe și au purtat pe buze cîntece din folclor. Tot ei au continuat, pe 6 și pe 7 noiembrie, în cîntec, joc și voie bună, să dea viață mișcării „folkiste”.

Vîntul a răsturnat cîteva pancarte și afișe ce anunță seara de folk. Se lasă pe spate ușor, în timp ce tinerii adunați la Balenă privesc amuzați. „Haideți, mă, să-i ajutăm”, strigă un student gros îmbrăcat, cu geaca pînă la genunchi, către grupul cu care cîntă.

Vocea Dianei, plăcută și melodioasă, este acompaniată de corzile unei chitări și zîmbetul îndreptat spre mulțimea de tineri. E însoțită pe scenă de Andreea și Valeriu și cîntă „Nebun de alb” a cappella. Din cauza unor defecțiuni tehnice, ajunge să interpreteze fără acompaniament muzical. „Și te iubesc cu milă și cu groază”, se aude în cor, iar Balena se trezește la viață prin vocile tinerilor. Cei din public își dau ghionturi cînd aud piesa trupei Vunk cu Antonia, „Pleacă”. „Antonia, regina folkului!”, se amuză.

Un băiat dichisit se apleacă peste umărul unei blonde tinere și îi șoptește teatral un vers la ureche. „Cînd tu visai / Albastre flori de mai.” Se îmbrățișează și cîntă, se iau de umeri, se balansează în stînga și-n dreapta pe ritmul muzicii.

„Eu sînt Vlad Melian și am să cînt două piese”, are un fes negru și îi tremură vocea. Emoții. „Fiind basarabean, nu pot să nu cînt această piesă”, și începe „POHUI”, de la Carla’s Dreams. Unii fluieră, alții cîntă și aplaudă în jocul de umbre și penumbre ce învăluie Balena.

Chipurile tinerilor sînt luminate de două reflectoare ce mărginesc scena. În mîini țin felinare improvizate – o lumînare așezată într-o cutiuță de hîrtie, pe care este desenată cu roșu litera „S”. Discuri atîrnă de copacii din jur.

„Prima dată-n viață cînd urc pe-o scenă în picioare”, are emoții și rupe de la primele acorduri pana de la chitară. „Eu sînt genul ăla trist, așa că dacă vă plictisiți să spuneți.” Dar e întîmpinat cu aplauze, fluierături și strigăte de încurajare.

Blițurile telefoanelor și lumînările aprinse luminează Balena. Frigul se simte pînă-n oase, dar tinerii continuă să petreacă, să cînte și danseze. Cîțiva stau la geamurile căminelor încercînd să dibuiască de unde vin gălăgia și muzica, cei mai curajoși încumetîndu-se să coboare în pijamale și-n șlapi.

Doi tineri ascultă fără să privească, stau pe o bancă în spatele mulțimii, sărutîndu-se, și din cînd în cînd îi privesc sfidător pe cei care se dau bătuți și părăsesc Balena în pași grăbiți.