A fost realizator al emisiunii ProInvent de la televiziunea Europa Nova, a facut alpinism si s-a declarat indragostit de munte si natura. A facut din inventica o pasiune, iar rezultatele muncii sale au fost premiate la Salonul de Invetica de la Bruxelles cu medalia de aur. In 1989, a fugit din Romania pentru a nu fi arestat, ca dupa Revolutie sa revina si sa se ocupe de catedra de Tehnologii performante si Inventica de la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi. Acum, profesorul Alexandru Stanila preda la Facultatea de Constructii si Instalatii si la Facultatea de Hidrotehnica, iar in timpul liber cauta constant metode de implementare a inventiilor sale.

Exista in perioada copilariei dvs un moment care sa va fi marcat?

Sunt multe momentele de acest gen, dar cred ca in urma unuia a inceput aventura si pasiunea mea pentru tot ceea ce este nou si respectul meu fata de natura si munca. La 15 ani dupa ce intrasem la liceu, tatal meu mi-a zis ca nu are bani ca sa imi faca vreun cadou pentru reusita mea, dar mi-a promis ca ma duce la munte. El lucra in acea vreme la padure si cara busteni de pe Valea Ramnicului aflata la intersectia dintre Muntii Vrancei si Muntii Buzaului. Am luat mai multi copilasi de la mine de pe strada, ne-am luat mancare si, dupa ce am curatat piersicul vecinului, ne-am urcat in masina. Ajunsi acolo, tata ne-a spus sa coboram, sa ne asezam si sa mancam cat timp are el de incarcat. Dupa ce ne-a vazut cu toate bagajele jos, a bagat viteza si ne-a zis «de acum sunteti barbati, descurcati-va singuri!» si a plecat. Am mers trei zile pana acasa. Acela cred ca fost inceputul aventurii mele.

Stiu ca in facultate ati facut alpinism si mai mult, la un moment ati fost declarat drept unul dintre cei mai buni. A fost aceasta o continuare a expeditiilor pe care le faceati pe munte?

Nu din contra, a fost mai mult un joc al sortii ca am ajuns la alpinism. Cand am venit la facultate am vazut un afis in Codrescu legat de orientare turistica si alpinism. M-am dus acolo si cei de la alpinism fiind mult mai smecheri decat cei de la turism, te asteptau pe hol si te intrebau unde ai venit. Cand raspundeai, te luau repede, iti faceau legitimatie de sportiv ca sa aiba cat mai multi oameni si asa sa primeasca fonduri. Fara sa vreau m-am trezit inscris la alpinism, cu toate ca imi era frica de inaltime. M-am pus pe antrenamente, sa nu vada careva ca imi este frica si cand am scapat pe stanca am mers asa de repede ca toata lumea se gandea ca s-a descoperit un talent veritabil. Ei nu stiau ca, mie imi era rusine sa spun ca imi este frica. Rusinea era mai mare ca frica.

De ce nu ati continuat sa faceti alpinism?

In Romania am escaladat cam tot ce se putea escalada, fiind cumva promovat deja in anul patru de universitate in lotul national, insa din motive legate de scoala am zis ca e mai bine sa ajung inginer decat sa ajung alpinist. Nu-mi pare rau pentru ca in ultima perioada de facultate, m-am dedicat intru-totul activitatii de cercetare si proiectare de la Facultatea de Constructii unde am avut si am parte de foarte multe impliniri.

„Romania ar fi trebuit sa devina o mina de creiere, de aur cenusiu de unde sa vina cat mai multe idei”

Proiectul cu care ati revenit in atentia media este realizarea unei machete pentru o casa rezistenta la cutremur. Cum a venit ideea pentru acest proiect?

Ideea vine mancand cum s-ar spune. In 1977, la cutermur, fiind sef de punct de lucru la Spitalul Judetean din Braila care se afla in santier am vazut cum danseaza o macara, blocul pe care il construiam si o basculanta plina cu beton care trebuia sa descarce. In momentul in care a inceput cutermurul, basculanta a ramas practic pe pozitie, rotile-i se miscau fata de pamant, dar ea ramasese stabila, ca si cum ar fi trecut prin gropi. Insa macaraua si cu constructia aveam senzatia ca urmau sa cada peste noi. Atunci, am realizat importanta sistemului de suspensii. Dupa 15 ani, intrand in contact cu o firma care avea nevoie de niste constructii sigure, capabile sa reziste la cutremur mi-a revenit ideea.

In teorie pare destul de simplu, dar in practica ce se intampla? Cum functioneaza casa anti-cutermur?

Imaginati-va ca locuinta este asemeni unui copacel cu o bila in varf, atunci cand vine cutermurul se produce acel balans du – te – vino al constructiei, iar din cauza inertiei casei, cutermurul distruge sturctura. Printr-un sistem bazat pe senzori de depistare a cutremurului (n.r. care exista contemporan), in momentul respectiv casa se desprinde de sol, brusc si ramane ca o rulota care merge prin gropi si care nu pateste nimic. Nu se mai incarca cu sarcina negativa, nu mai este atinsa de sol, ci pur si simplu sta pe un sistem de supensii, iar acest lucru merge foarte usor la casele individuale. Nu aplic aceasta solutie pentru blocuri, acestea sunt prea mari. Sistemele de suspensie utilizate sunt cele de camion, dar bineinteles ca adaptate, gandite, elaborate intr-un anumit mod. Dupa cutermur nu se face decat sa se ridice pe cricuri intregul ansamblu, se fixeaza pe pozitia noua, se plombeaza sub fundatie daca au aparut cedari de teren si casa este in continuare in functiune. In cel mai rau caz, se strica ce este inauntru, ma refer aici, la mobila. Un alt aspect esential este ca, oamenii care se afla inauntru nu patesc nimic.

Conform datelor Institutului National de Inventica, Iasul este lider in acordarea brevetelor de inventie, insa cu toate acestea putine ajung sa fie materializate. Unde credeti ca este problema?

Marea problema este de sistem. Principalul vinovat al blocarii creativitatii poporului roman l-a reprezentat politica. Practic, toate guvernele de dupa Revolutie, nu au facut decat sa blocheze creativitatea, probabil nu constient sau poate cineva a dorit sa blocheze progresul. Ce se intampla, eu cu leafa mea de profesor nu am banii necesari ca sa imi platesc protectia inventiilor, chiar daca acestea sunt recunoscute international ca fiind valoroase. Sa va dau un exemplu concret, m-am dus prin ‘93 cu un set de inventii la Bruxelles, aici am luat medalie de aur, dar nu am reusit sa aplic niciun proiect din cele gandite. Am pierdut si eu munca pe care am depus-o, dar cel mai mult a pierdut statul roman.

„Succesul poate fi ingropat daca nu exista interes”

Ati avut parte de-a lungul timpului de propuneri venite din partea cercetatorilor straini de a lucra si breveta sub indrumarea lor?

Am o experienta relativ trista la capitolul acesta. Cei din exterior sunt mai putin dispusi sa plateasca un inventator dintr-o lume abandonata, prefera sa fure sau ia o idee, sa o amestece la ei si sa o dezvolte singuri. Am strigat de multe ori ca, noi ne-am vandut tara si acum ne vindem si mintile, dar se pare ca nu au fost urechi care sa asculte.

Unii dintre cercetatorii din breasla dvs. spun ca succesul in afaceri li s-a datorat capacitatii de a inventa pentru cerintele pietei. Pentru dvs. succesul in ce consta?

Succesul meu este in inventica, fara indoiala, dar daca vorbesc de suces trebuie sa revin la lipsa de organizare a sistemului. Sa va dau un exemplu, in 2001 lucram la Institutul de Analiza a Sistemelor Informationale Deschise, unde am realizat o platforma multilingva: Ecogito. Aceasta era pentru 64 de limbi si se ocupa de traducere la nivel semantic, permanent in doua limbi si folosind o a treia ca martor. Iti traducea fraza cu fraza, nu cuvant cu cuvant. Ar fi putut reprezenta cheia succesului Romaniei in afaceri prin faptul ca se puteau stabili contacte cu exteriorul, dar a cumparat-o nu stiu ce partid si a ingropat-o. Si prin asta am vrut sa va arat ca si succesul poate fi ingropat daca nu exista interes.

Cat de mult ati investit financiar in inventii?

Sunt un om sarac, deci nu pot sa zic ca investit peste puterile mele. Nu pot sa spun ca am dus-o rau, am fost sarac, bogat, sarac si iar bogat, acum cred ca sunt pe o curba ascendenta. Am investit bani cand i-am avut, dar am convingerea ca tot ce am facut va fi valorificat in viitor.

Te poti imbogati in Romania din inventii?

Nu. Aceasta industrie a inventicii este inteleasa gresit, nu poti sa faci un proiect oricat de bun si a doua zi, gata sa iti vina banii. Este vorba despre o investitie in timp, pe care o fructifici tarziu, desi trebuie neaparat sa o sadesti devreme. Oamenii uita ca, salturile calitative nu se produc decat dupa acumulari cantitative, a spus-o Marx, dar asta nu inseamna ca nu este adevarat.

De ce credeti ca la noi nu exista acest cadru propice dezvoltarii economice din inventii?

Ca sa va explic va spun un banc. S-a stricat masina comunismului, iar oamenii s-au dus sa il intrebe pe Marx de ce. Ajunsi aici, Marx le-a zis ca el i-a facut caroseria si atat, sa mearga la Engels si sa-l intrebe. Oamenii se duc, il iau la intrebari pe Engels, iar acesta le zice ca a facut doar sistemul de suspensie cu directia, dar motorul a fost treaba lui Lenin. Merg oamenii la Lenin, acesta consulta masina comunismului si le zice : „Cum naiba vreti sa mearga mai fratilor, daca i-ati pus toata puterea in claxon?”. Aceeasi problema o regasim si in cazul capitalismului romanesc.

„Mergeam cu nevasta in padure cand aveam ceva de spus”

In perioada anului anului 1989 viata dvs. a luat o turnura neasteptata. Ati fugit in Germania pentru a nu sta la inchisoare. Cum ati ajuns in aceasta situatie?

In urma demonstratiilor din’ 87 despre care nu stiu cat stie generatia actuala, am avut un conflict cu un anume domn colonel. Eu, fiind Presedintele Studentilor de la Politehnica m-am opus arestarii unor studenti. A fost o confruntare intre studentii romani si studentii arabi. Parcarea era plina de autoturismele arabilor, iar studentii din Tudor, carora li se adaugasera si studenti din Copou au inceput sa scuture masinile arabilor. Am iesit in fata ca sa calmez situatia, in acel moment vreo patru sportivi de rugby au sarit pe un geam. Atunci „tovarasul” Zaharia, ca nu pot sa ii spun altfel, a dat ordin sa ii aresteze pe cei patru. Bineinteles ca, nu se putea asa ceva, mai ales ca erau atatia studenti afara si arabii cu borcanele in mana la geamuri. Trebuia sa il opresc asa ca l-am strans de mana si i-am spus sa nu se bage, au intervenit si securistii care erau ascunsi in multime si i-au zis sa ma asculte. Am scapat de inschisoare atunci pentru ca s-a considerat ca am procedat corect.

Mai tarziu, in ’88, vazand ca nu mai pot face nimic pentru studenti, mi-am dat demisia cu sase luni inainte de terminarea mandatului, iar atunci ca sa poti sa faci asa ceva trebuia sa fii bolnav la propriu de ceva. A trebuit sa schimb niste electrocardiograme ca sa se vada ca sunt bolnav si am reusit sa demisionez. In ’88 un prieten foarte drag din Germania ma chemase acolo pentru perioada vacantei, mi-a trimis si banii necesari pentru a merge, insa nu am fost lasati. Am primit aprobarea dupa ce s-a terminat vacanta.

Eu, banii oricum trebuia sa ii returnez prietenului meu si am zis ca macar eu sa merg sa fac cumva rost de bani. I-am spus sotiei «Nevasta, eu ma duc, macar unul din noi sa plece!». Din nou mi-au zis ca nu pot pleca pentru ca nu am aprobare din partea universitatii, aprobare pe care o primisem initial. Eram supravegheat acasa si ajunsesem sa nu mai vorbesc nimic de teama de a nu fi inregistrat. Mergeam cu nevasta in padure cand aveam ceva de spus.

De ce erati asa de sigur ca sunteti „ascultat”?

Daca ma gandesc bine e si comic momentul in care mi-am dat seama. A venit unul intr-o zi sa imi repare telefonul fara il cheme nimeni. Apoi, la scurt timp unul dintre prietenii mei care se pricepea la asa ceva mi-a confirmat presupozitia.

Ati scapat de problemele pe care le-ati fi putut avea in urma incidentului dintre studentii romani si cei arabi. Cum s-a ajuns la arestare?

Intre timp murise un student in Tudor Vladimirescu si cine era raspunzatoare, Asociatia Studentilor. Si cum nu mai eram presedinte a fost mai usor sa se arunce vina asupra mea. Voiau baietii sa ma ascunda la Mititica. Aveam doar doua solutii, ori fug din tara si sa fiu liber afara, ori inchis in Romania. Acesta a fost auspiciul sub care am plecat. Plecarea mea a atras consecinte. Sotia care era cadru didactic urma sa fie data afara. Dar nu a cedat, ea s-a prezentat in fata conducerii de atunci si le-a zis : „Eu nu vreau sa plec din tara, mai bine renunt la sot decat la slujba”. Cei din universitate aveau un respect aparte pentru mine si au ajutat-o sa isi mentina slujba.

„Fericirea se gaseste in actul iluminarii”

Sunteti un om preocupat de natura asa cum ati declarat in mai multe publicatii.

Ma ocup de cativa ani de zile din suflet de ecologist si din dorinta de a lasa copiilor o viata, o tara si o planeta mai curata de activitati legate de problema energiilor neconventionale. Am gandit un refugiu total independent energetic. El este sub forma de semisfera si are o structura foarte usoara. Pentru construire folosim saltele pneumatice, metal, lemn, poliester armat cu fibra de sticla, poliuretan expandat, prelata de camion si altele, avand mai multe variante. Ideea a venit tot in urma marilor dezastre. In conditiile unei clime temperate, sau iarna daca se intampla ceva, oamenii mor de frig. Pentru a-i ajuta solutia este simpla, imediat ce se ajunge pe pozitie se umfla semisfera in decurs de o ora, doua si deja ranitii pot intra pentru a fi tratati si adapostiti. Cand se mai linisteste putin treaba si in functie de conditiile climatice se injecteaza in aceste saltele pneumatice poliuretan expandat din exterior si constructia se transforma. O ridigizez transformand-o chiar intr-o structura cu caracter definitiv, ce poate dura pana la 20-30 de ani.

Ati gasit sustinatori pentru acest proiect care spuneti are aplicabilitate atat pentru domeniul sanitar, cat si pentru cel turistic?

Pentru noi cea mai mare problema o reprezinta finantarea, insa de curand am inceput discutiile cu Ministerul Turismului. Am stat de vorba vineri seara cu directorul Octavian Arsene de la Ministerul de Turism, s-a aratat foarte interesat si urmeaza ca luni sa ma vad la Bucuresti cu dumnealui in jurul pranzului. Ma duc sa ii prezint un crocheu de fezabilitate pe tema refugiilor montane. Interes exista, vom vedea daca va fi si materializat.

Fericirea se gaseste in inventica si in inventii?

Cred ca, da. Multumirea sentimentala se aseamana cu apoteoza, cand apare iluminare si iti dai seama ca ai constatat un adevar pe care altii nu l-au gasit te simti uimitor. In momentul in care ti-a aparut iluminarea vine si fericirea absoluta. Nu-ti vine a crede de cum altii nu au gasit acea solutie. Este un lucru captivant si de la care nu obosesc niciodata. Apare un fenomen care suna cam asa, diminuarea fizica a efortului sub imboldul pasiunii. Muncesti zi si noapte pentru a realiza ce ti-ai propus.

Adriana Danila