„Sunt student la Medicina. Nimeni nu invata la fel de mult ca mine.” Cel mai probabil, prima replica ai carei destinatari vom fi, de la un tanar nefericit. Mai mult ca sigur, din cauza parintilor care l-au impins sa urmeze Medicina. Dar el e mandru! Face ce face si mama, ce face si tata! Pentru ca nu a avut destula imaginatie sa-si aleaga singur viitorul. Chiar daca i s-a fost dictat ce si cum sa faca, statutul de student la MEDICINA, este suficient. Nimeni nu mai e ca el. Dupa ce ia admiterea, isi uita fostii colegi de liceu, care au facut imprudenta sa nu il urmeze in cariera de medicinisti. Trece un semestru. Se intalnesc pe strada. Medicinistul intoarce capul. Il vede trecand pe studentul la litere. Nu se poate injosi sa salute „un ratat” social. Se termina primul an de facultate. Nimeni nu mai e boboc. In vacanta, viitorul medic, se plange de trei ori mai mult decat o face in timpul anului: „Vai, ce grea e facultatea! Sper sa pot sa o termin!”. Are atat de memorat, incat uita ce l-a invatat mama, in cei sapte ani de acasa. Lasa, lasa, te ajuta taticul. Chiar daca tu esti inapt si incapabil sa realizezi o minima conexiune, intre ceea ce ti-au explicat profesorii la curs si ce iti arata medicul de garda din spitalul in care faci practica. Tati e medic, iti plateste examenele, din spaga primita la spital. Termini facultatea, iti vine sa te pupi cand te vezi in poza, langa diploma de absolvire si iti dai seama atunci ca ce au incercat unii sa te invete in facultate, tu ai uitat. Trist. Salariul de rezident iti ajunge doar ca sa-ti bei cafeaua de dimineata si sa-ti iei un pachet de tigari. Tot tati o sa te tina si in cel de-al cincilea an de rezidentiat. Eu, ratatul, studentul la litere, deja am loc de munca si nu mai stau de trei ani cu parintii. Da-mi, Doamne, sanatate, sa nu ajung pe mana unui viitor absolvent la medicina.

Ilinca Nazarie