Pe Corneliu Porumboiu l-am intalnit in Libraria Humanitas din Iasi, cu ocazia lansarii celei de-a VII-a editie a revistei Alecart, realizata de elevi ai Colegiului National de Arta “Octav Bancila” si ai Colegiului National din Iasi, patronata de Universitatea „Petre Andrei”, din acelasi oras. Afisandu-si o deschidere catre orice fel de intrebare, dialogul cu acesta a fost cat se poate de informal si de liber. Nu a scapat, insa, de intreruperile galagiosilor liceeni care ii cereau autografe in orice moment. Iesenii au sarbatorit ziua Romaniei in prezenta unui om cald, nonsalant si sincer, care ne-a oferit privilegiul de a-i urmari mai apoi scurtmetrajul „Viata lui Liviu”.

„Ne-am nascut intr-o societate in care filmul are traseu triplu”

Credeti ca imaginea unui film trebuie sa fie picturala? Sa aiba un carlig prin care atrage publicul?

Nu, trebuie sa fie in acord cu subiectul. Trebuie sa fie o imbinare intre naratiune si estetica filmului, in general.

Exista o mare problema de cativa ani in Romania: publicul nu mai merge la film. Cum ar putea fi readus publicul roman in salile de cinema?

Nu stiu. E foarte greu, pentru ca ne-am pierdut o generatie anume. In anii ’90, lumea nu a mai venit. Acum este exact aceeasi poveste. Exista un pierdere, acum filmele se vad pe DVD. Foarte greu mai poti face pe cineva sa fie interesat de sala de cinema sau de flerul productiilor cinematografice. Intr-un fel, s-a schimbat si raportarea regizorilor la public.

Credeti intr-o realitate tipic romaneasca?

Singurul lucru care ar putea fi spus in contextul cinematografic este faptul ca ne-am nascut intr-o societate in care filmul are un traseu triplu: era fie de propaganda, fie schematic sau hipermetaforic. Eu cred ca filmul meu a functionat in strainatate pentru ca publicul a empatizat cu personajele si a depasit acest specific romanesc.

Totusi, intelege publicul strain „subtilitatile” romanesti?

Se pare ca da. Evident, lucrurile de limbaj sau de nuanta difera. Depinde foarte mult de ce cultura au ceilalti.

Pentru dumneavoastra, ce face din Cannes cel mai mare festival de film din lume?

Faptul ca aici vin filme din toata lumea si consumatori adevarati de film. Important este sa fii acolo, nu neaparat sa iei un premiu. Pana la urma, valoarea unui regizor se descopera in ani, nu in numarul de premii castigate sau pierdute.

„Nu stiam daca voi face regie”

Opera carui scriitor roman ati fi tentat sa o ecranizati?

Acum nu as scrie un scenariu scris de altcineva, fie el si autor ilustru roman. Imi place foarte mult sa scriu, deci majoritatea timpului o petrec in biroul meu, scriind.

Cand v-ati hotarat sa faceti cinema, ati avut un model?

Da, pe Lucian Pintilie.

Care a fost momentul definitoriu – daca a existat – in care ati stiut ca va veti spune povestile in film? Si cum ramine vie dorinta asta?

Nu cred ca a existat un astfel de moment. Imi placea sa vizionez filme si mai apoi sa le scriu, dar nu stiam daca voi face regie, pentru ca era o perioada destul de saraca in productii de film.

Si ce-ati fi facut?

Habar n-am.

Aveti tabieturi sau superstitii atunci cand lucrati la un film? Aveti nevoie de anumite lucruri?

Nu am tabieturi precise, dar am nevoie de multa energie. Si cafea, multa cafea! Daca totusi nu imi iese scenariul, cred ca incep sa devin superstitios. (Rade.)

„Cred ca eu atrag povestile”

Putina lume stie ca montajul este a doua regie. Exista cu adevarat o comuniune intre dumneavoastra si editor, in momentul in care lucrati?

Evident, eu stau si la montaj. Acolo este locul unde decid soarta propriei mele creatii

Care este relatia cu actorii? Sunteti pretentios, sever cu acestia?

Nu, e o cautare continua. Tot ce vreau de la acestia este de a-si asuma rolul primit.

Ce parere aveti despre piraterie?

N-ai ce sa faci in privinta asta. Dar atata vreme cat nu imi sunt piratate filmele mele, atunci e perfect! (Rade.)

Toata lumea merge astazi pe principiul „de ce as da bani sa merg la cinema, cind pot sa vad gratis”.

Nu, poti sa iti cumperi DVD-uri sau sa vezi un film de mai multe ori, dar nu poti opri asta, nu? Pana la urma e bine ca se vad si poate in timp se vor gasi mecanisme juridice ca oamenii sa plateasca.

Ce va inspira cand scrieti un scenariu? Ce gen de povesti va atrag?

Cred ca eu atrag povestile, mai degraba. Sunt, insa, unele scenarii care ma prind si devin importante pentru mine.

Cind scrieti, cum decideti traseul personajelor? Plecati de la ceva real?

Este o relatie mai complicata cu actorii. La „A fost sau n-a fost” am scris pentru actori, dar la casting ii aleg in functie de subiectul filmului.

„Nu m-am suportat niciodata ca actor”

Bate viata filmul?

Pot pune semnul egalitatii intre ele. Sunt perfect egale. Orice viata poate fi transpusa intr-un film, la fel de bine cum un film este desprins dintr-o felie de viata.

Aveti personaje in care vreti sa va regasiti?

Da, ma consider o parte a personajelor mele. Sunt ca ele si nu le vad de la distanta. Nu m-am detasat niciodat de acestea. Stii cum e: poate fiecare personaj are ceva din tine sau ceva care te preocupa, nu-mi place sa am o viziune maniheista sau sa fac filme la persoana a III-a, pentru ca tot timpul consider ca eu sint acolo. Pina la urma, eu sint un tip obisnuit, la fel ca majoritatea, si ma intereseaza sa spun povesti obisnuite despre oameni obisnuiti. E mai important acum ceea ce vreau, ceea ce simt, ceea ce conteaza pentru mine. Poate in viitor voi face un alt gen de filme, dar nu este cazul acum.

N-ati fost tentat sa apareti in propriile filme?

Am mai cochetat cu asta, am aparut in filme de scoala, dar nu m-am suportat niciodata ca actor, sa ma vad jucand.

De cate ori rescrieti un scenariu pana sunteti pe deplin multumit de rezultat?

Cred ca tot timpul am renuntat la patru sau cinci subiecte. Uneori am scris am scris chiar si 50, 60, poate 70 de pagini. Simteam ca nu este filmul pe care mi-l doresc si renuntam. Undeva, se regasesc la final toate incercarile acestea.

Vi s-a intimplat sa scrieti ceva si apoi sa va apucati de altceva? Sa va obsedeze o alta poveste pe parcurs?

De mii de ori. Acesta este blestemul unui scenarist. (Rade.)

V-ati gandit vreodata cum ar fi fost sa urmati modelul tatalui dumneavoastra, acela de a fi om de afaceri?

Niciodata, in principiu sunt un prost negociator.

A existat un film care v-a impresionat atat de mult incat ati luat o bucatica din el pentru a o transpune in productiile dumneavoastra? Nu vorbesc de plagiat, ci de urmarea unui anumit model.

Esti influentat, evident, de film, de regizori. Tot ce iti place si tot ce iubesti sau urasti se poate regasi intr-unul din filmele tale sau te formeaza intr-un fel anume.

Care poate fi cea mai aspra critica pe care o poate primi un regizor?

„Nu am vazut filmul tau inca”.

Cristina Floroiu

Corneliu Porumboiu e unul din marile nume ale Noului Cinema Romanesc. A debutat in 2006 cu lungmetrajul „A fost sau n-a fost”, o comedie sincera, dezinhibata, despre un eveniment trist, provocator si prea dezbatut. A cistigat Camera d’Or la Cannes si a fost inclus intre „Cele mai bune 10 fime romanesti”. A confirmat si cu urmatorul film, mult mai pretentios, net superior debutului si care l-a inscris definitiv in canon: „Politist, adjectiv” a cistigat un alt premiu la Cannes si incepind de atunci, regizorul vasluian e o certitudine nu doar pentru cinefilii romani, ci si pentru iubitorii de film din toata lumea. Surprinzator insa, pentru cei mai multi, Corneliu Porumboiu e cunoscut drept fiul latifundiarului Adrian Porumboiu (patron la FC Vaslui) si producatorul scurtmetrajelor „Calatorie la oras” si „Visul lui Liviu”.