De la radio la investigațiile sub acoperire, Natalia Zaharescu și-a construit cariera în jurnalism pas cu pas, cu rigoare și curaj. Jurnalistă la „Ziarul de Gardă” din Republica Moldova, ea ne-a vorbit despre formarea sa, despre riscurile și responsabilitatea presei într-o societate aflată sub presiuni politice și geopolitice.

V-ați născut și ați trăit în satul Tartaul din Republica Moldova. Cum a fost copilăria dumneavoastră?

M-am născut și am crescut într-o familie de intelectuali de la țară. Ambii părinți sînt profesori. Tatăl meu este profesor de educație fizică, iar mama a fost învățătoare pînă cînd a fost nevoită să plece peste hotare, la muncă, ca multe femei din Republica Moldova.

Am avut o copilărie fericită, în care îmi plăcea foarte mult să descopăr lucruri și să citesc. Citeam în biblioteca școlii, a părinților sau a vecinilor, oriunde găseam o carte interesantă. Îmi plăcea să mă retrag într-un colțișor al casei și să citesc. Uneori, preferam lectura în locul socializării, dar îmi plăcea și să ies la joacă în mahala. Aveam mulți copii pe acolo și mulți prieteni; astăzi sînt mai puțini, pentru că mulți au plecat.

În familia mea se punea un accent foarte mare pe studii. De mică mi s-a spus că trebuie să învăț, pentru că educația contează pentru viitor. Părinții mei, mai ales mama, au observat această înclinație spre studiu și m-au susținut, m-au împins din urmă atunci cînd era nevoie. De exemplu, au decis să-mi schimbe școala din sat cu un liceu din oraș. Astfel, am plecat destul de devreme de acasă, cu toate provocările pe care le presupune acest lucru pentru un copil aflat departe de familie.

Ați absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea de Stat din Moldova și ați început cariera în radio, la Radio Chișinău, unde ați fost treptat reporteră, redactoare și prezentatoare. De unde vine interesul pentru jurnalism?

Cred că întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Mi-a plăcut și la școală, și la liceu, și la facultate să citesc și să scriu tot felul de eseuri, iar acest lucru m-a făcut să-mi doresc o carieră într-un domeniu legat de scris. Sînt o persoană mai introvertită, trebuie să recunosc, iar jurnalismul presupune multă comunicare și îndrăzneală. Este ceva la care lucrez în fiecare zi, pentru că înțeleg că altfel nu funcționează, trebuie să comunici, să vorbești cu oamenii. O altă trăsătură de caracter formată în familie, care a contribuit la alegerea jurnalismului, este corectitudinea. Acesta este un principiu pe care l-am văzut permanent la părinții mei, atît în relația cu copiii, cît și în raport cu oamenii din jur. Corectitudinea, onestitatea, capacitatea de a spune lucrurilor pe nume și de a nu minți s-au construit firesc în personalitatea mea și cred că mă ajută să profesez în acest domeniu. Jurnalismul l-am învățat și l-am practicat treptat. Nu am avut o ascensiune fulminantă, totul s-a întîmplat pas cu pas în cariera mea și sper să continue în același ritm.

Cum ați descrie primii ani ai carierei dumneavoastră?

Cariera în jurnalism am început-o relativ tîrziu, pentru că imediat după facultate am născut un copil și m-am căsătorit, iar abia cînd acesta a putut merge la grădiniță am putut și eu să ies să profesez. Am avut cîteva încercări, mai întîi am lucrat într-o organizație nonguvernamentală, apoi la un post de radio care abia se deschidea și era foarte experimental – Jurnal FM. Inițial era un post care se auzea doar online, fără frecvențe și împreună cu echipa încercam să găsim ce s-ar potrivi mai bine pentru acest tip de radio. Ulterior, cea mai mare parte a carierei mele a fost la Radio Chișinău, unde am fost practic de cînd a venit postul în Republica Moldova, Radio Chișinău fiind o filială a Radio România Actualități din București. A fost o experiență foarte interesantă, am învățat enorm de la colegii din România și am putut să văd cum se construiește un post de radio de la zero. Întotdeauna m-am ocupat de actualități și știri, divertismentul nu l-am încercat nici la Jurnal FM, nici la Radio Chișinău, deci profilul meu este mai degrabă pe știri și actualitate. Am lucrat 10 ani la Radio Chișinău, o perioadă lungă, mai ales într-un context în care majoritatea schimbă frecvent locul de muncă. Pentru mine a fost o școală excelentă de jurnalism, unde se acorda mare atenție rigorilor profesionale și exprimării corecte în limba română. Desigur, cea mai mare provocare profesională a fost, mai tîrziu, activitatea la „Ziarul de Gardă”.

„Am avut curajul să depășesc frici și îndoieli”

De patru ani faceți parte din echipa „Ziarului de Gardă”, trecînd de la peste 10 ani de experiență în radio la jurnalismul de investigație. Ce v-a motivat să faceți această schimbare?

Am ajuns la „Ziarul de Gardă” (ZdG) pentru că m-a invitat redactorul-șef, Victor Moșneag. Pînă atunci, aveam o colaborare cu portalul Moldova Curată, care scrie despre integritate, averi și interesele demnitarilor. Eu scriam cîte unul sau două articole pe lună pentru acest portal, iar Victor mă cunoștea mai mult din aceste articole. Cînd el a devenit redactor-șef, acum aproximativ patru ani, s-a gîndit să-și formeze o echipă și să aducă oameni noi. Într-o zi, mi-a scris, foarte direct, spunînd: „Uite, am o propunere pentru tine, vreau să vii la ZdG.” A fost foarte surprinzător pentru mine, trebuie să recunosc. Ne-am întîlnit și am discutat, iar el mi-a explicat în ce constă munca unui jurnalist de investigații, ceea ce urma să fie o etapă cu totul nouă și deosebită pentru mine. La Moldova Curată scriam deja articole cu elemente de investigație, deci nu veneam pe teren gol, și aveam experiența acumulată în cei 10 ani de radio, în special în scris. M-am gîndit mult dacă să fac acest pas și, pînă la urmă, am decis că trebuie să-l fac. Sînt foarte recunoscătoare că s-a întîmplat astfel, lui Victor pentru că m-a invitat și mie pentru că am avut curajul să depășesc frici și îndoieli, să vin aici și să învăț lucrînd un alt tip de jurnalism, unul care are un impact real și semnificativ.

Prima dvs. investigație sub acoperire, în 2022, a implicat documentarea modului în care oligarhul Ilan Șor organiza proteste plătite. Cum a fost această primă experiență?

Lucram la ZdG de mai mult de jumătate de an, aproximativ șapte-opt luni. Discutam ideea cu echipa și, cînd ne-au întrebat cine vrea să participe, am spus imediat că vreau să încerc. Deși sînt destul de introvertită și aveam îndoielile mele, am simțit că trebuie să le depășesc. Am considerat că este o experiență necesară, atît ca jurnalist, cît și ca om, pentru că întotdeauna e interesant să faci ceva nou. Am mers patru colegi împreună să ne infiltrăm și ne-am gîndit să mergem în orașul Orhei, pentru că Ilan Șor fusese primar acolo și ne așteptam să găsim mai mulți oameni care să participe la proteste. Am încercat să ne amestecăm printre participanți, astfel încît să nu ieșim în evidență. A fost o experiență pe care nu o pot descrie într-un singur cuvînt. În timpul zilei, de la un minut la altul, încercam să depășesc cîte o barieră: trebuia să mă dau drept altcineva, să mă comport diferit față de modul meu obișnuit și să conving oamenii să mă primească cu ei la protest. Odată ajunsă printre participanți, trebuia să discut cu ei într-un mod discret, fără să mă dau de gol, dar, totodată, să adun informațiile necesare, să-i întreb într-un anumit fel, fără să le provoc suspiciuni sau să răspundă prea multe detalii despre ei. Seara, ne-am întîlnit cei patru colegi și am povestit tot ce observasem și documentasem; fiecare avea lucruri foarte multe de spus, lucruri pe care le văzuse și le documentase. A urmat apoi documentarea suplimentară, pentru că ne intersectasem cu anumite persoane și trebuia să aflăm cine sînt acestea. Am descoperit că printre organizatori erau și persoane publice. Apoi a urmat procesul de scriere, care, cînd faci ceva ce-ți place, aduce un entuziasm aparte. Îți place să formulezi fraza și să transmiți lumii ceea ce ai văzut. A fost o provocare profesională care mi-a plăcut foarte mult și care, cu siguranță, m-a schimbat în bine.

Investigațiile sub acoperire implică adesea riscuri și situații neprevăzute. Ați simțit vreodată frică?

Sigur, a fost. N-am simțit în sensul că mi-e pusă viața în pericol, pentru că, în cazurile în care mergeam în locuri mai puțin populate sau spații închise, eram mereu însoțită de colegi care stăteau aproape și la care puteam apela imediat, dacă apărea ceva neașteptat. Cea mai mare teamă pentru mine a fost să nu fiu deconspirată, să nu mă dau de gol, să nu fac vreo greșeală sau să scap din vedere un element important pe care trebuia să-l documentez.

A fost o situație anul trecut, cînd trebuia să merg la un oficiu unde erau înregistrați oamenii pentru protest și trebuia să mă înregistrez folosind camere ascunse. Acest moment era foarte important pentru investigație, dar ceva nu a funcționat și nu s-a înregistrat, iar eu am ajuns în redacție realizînd că nu aveam nicio dovadă. A fost un coșmar, ca pentru orice jurnalist, să știi că ai informația, dar, de fapt, să nu ai dovezi. Am decis să mai merg acolo o dată, să zic că am o întrebare de precizat și să fiu sigură că am filmat atît oficiul, cît și oamenii și modul în care erau înregistrați. Nu a fost exact aceeași experiență, dar am putut să arăt ce se întîmpla în acel oficiu.

Cît timp durează, în medie, o investigație și ce etape implică pînă ajunge să fie publicată?

Depinde foarte mult de investigație și de ceea ce investighezi. Unele pot dura cîteva luni sau chiar cîțiva ani, iar altele pot fi realizate în doar cîteva zile, atunci cînd informația este mai ușor de găsit. Există și situații în care subiectele sînt de actualitate și trebuie să acționezi rapid, să încerci să obții informația pe loc, pentru că atunci contează cel mai mult. O investigație presupune folosirea tuturor surselor și resurselor disponibile, discuții cu oameni, consultarea bazelor de date, documentare despre ce s-a întîmplat pînă în acel moment și identificarea elementului nou pe care îl poți aduce. În același timp, există investigații complexe care necesită mult timp. De exemplu, la ultima investigație sub acoperire despre Armata digitală a Kremlinului am lucrat aproape un an.

În 2024, împreună cu colega dvs. Măriuța Nistor, ați documentat rețeaua de cumpărare a voturilor coordonată de Ilan Șor de la Moscova „În slujba Moscovei”. Care este cel mai dificil lucru într-o investigație?

Cred că la fiecare etapă există provocări. Cel mai dificil este mai întîi să identifici problema și ce anume vrei să investighezi. Dacă reușești să găsești un subiect real, jurnalistul este deja satisfăcut. Ulterior apar numeroase impedimente legate de accesul la informație. Unele baze de date pot fi accesibile, dar alte informații nu sînt publicate și trebuie obținute direct de la instituții. Cînd pui întrebări incomode, multe instituții fie nu răspund, fie răspund formal sau foarte tîrziu. Trebuie să fii convingător și să insiști, pentru că uneori nici toate eforturile nu garantează că vei primi informația.

Comunicarea cu sursele este, de asemenea, o provocare, pentru că trebuie să cîștigi încrederea oamenilor, să le arăți că vei folosi corect informațiile pe care ți le oferă. La etapa de redactare, după ce ai adunat o multitudine de informații valoroase, provocarea este să le prezinți clar și atractiv, fie în text, fie în video, astfel încît oamenii să înțeleagă mesajul și să fie interesați. Chiar și cea mai bună investigație rămîne inutilă, dacă nu este citită. În acest sens, colegii noștri de la promovare și comunicare joacă un rol esențial. Un produs bine realizat trebuie să ajungă la cît mai mulți oameni.

„Un lucru care contează în viața unui jurnalist: recunoașterea muncii”

Această investigație a obținut locul I la premii naționale și internaționale, inclusiv European Press Prize. Cum ați perceput această recunoaștere profesională și ce a însemnat pentru dvs. personal?

Acestea sînt cele mai mari premii din activitatea mea jurnalistică. European Press Prize s-a dat pentru prima dată pentru o echipă de jurnaliști din Republica Moldova. Asta este foarte important, deoarece dovedește că avem echipe de investigații foarte bune la „Ziarul de Gardă” și cred că reprezintă o recunoaștere, în general, pentru jurnalismul din Republica Moldova.

M-am bucurat foarte mult, a fost foarte surprinzător, așa s-a întîmplat că aceste două premii s-au acordat foarte aproape ca perioadă, peste o zi. Mai întîi am fost la București, împreună cu Măriuța Nistor, iar a doua zi la Bari, în Italia, acolo s-a decernat European Press Prize. Astfel, a fost o avalanșă de emoții pentru noi. La București a fost foarte frumos, foarte cald, ca într-o familie ne-au primit colegii jurnaliști din România, toți s-au bucurat pentru noi și au apreciat munca noastră. Pline de emoții, am mers în Italia cu ideea că sîntem fericite că am fost nominalizate cel puțin, iar dacă luăm sau nu premiul mai puțin contează. Atunci cînd l-am luat, desigur, am fost uimite și copleșite de emoții. Acesta este un lucru care contează în viața unui jurnalist: recunoașterea muncii.

Mai puteți continua să fiți jurnalistă de investigații, dacă deveniți recunoscută public?

Anul trecut, cînd am publicat această investigație „În slujba Moscovei”, știam că urmează un an electoral, fiind parlamentarele în toamnă. Multă lume spunea că am avea nevoie de o investigație sub acoperire, dar păcat că ne-am deconspirat, și nu o să mai reușim să ne infiltrăm. Noi, deja fiind infiltrate, atunci cînd auzeam asemenea replici, zîmbeam și ne gîndeam că ne bucurăm că o să putem contrazice, dar ne bucuram în primul rînd că știam că putem aduce o informație valoroasă pentru societatea noastră. Desigur, infiltrarea următoare a fost posibilă pentru că cei care coordonau aceste activități de propagandă pe rețelele sociale nu ne puteau vedea chipurile, deoarece și ei alegeau să nu ni le arate, iar toată instruirea și toate indicațiile se făceau la distanță, online. Acesta a fost, cumva, avantajul nostru. Acum depinde unde ne infiltrăm și în ce formă. Infiltrările pot avea forme diferite, cu siguranță. Dar, așa cum spuneam și discutam cu colegii, investigația sub acoperire este o formă de jurnalism de care nu trebuie să se abuzeze, deoarece nu orice subiect se realizează prin infiltrare. Trebuie să te gîndești că altfel se devalorizează această idee, acest concept. Faci această infiltrare doar atunci cînd nu există alte modalități de a afla o informație de interes public.

În activitatea dvs. ați documentat influența internă, cît și externă asupra proceselor democratice din Moldova. Cum vedeți rolul presei în apărarea și consolidarea democrației?

Este evident că o democrație nu poate exista fără o presă independentă. Presa, în primul rînd, pune întrebările pe care le are întreaga societate. Le adresează celor care se află la putere, celor din opoziție și, de asemenea, însăși societății. Oferă un spațiu de dialog pentru comunitate. Nu în zadar se spune că presa este cîinele de pază al societății. Asta trebuie să facă un jurnalist: să fie foarte atent la ce se întîmplă în societate, în domeniul politic, economic și social, și, atunci cînd apar nereguli sau ceva care ar putea dăuna comunității, să tragă un semn de alarmă, să documenteze și să aducă dovezi. În caz contrar, cei care se află la putere ar abuza mult mai mult de ea, știind că nimeni nu-i supraveghează și nimeni nu îi trage la răspundere atunci cînd greșesc, intenționat sau nu. Deci este importantă o presă, o presă care nu se teme să pună întrebări.

„Jurnalismul nostru de investigație poate fi întotdeauna mai curajos”

Cum vedeți viitorul jurnalismului de investigație în Moldova și ce schimbări v-ar plăcea să vedeți în acest domeniu?

Întotdeauna este loc de mai bine, în orice domeniu, și în jurnalism cu siguranță. Jurnalismul nostru de investigație poate fi întotdeauna mai curajos. Informația poate fi prezentată într-un mod mai interesant, mai atractiv pentru oameni. Deseori investigațiile sînt valoroase, dar, din cauza modului în care sînt prezentate, nu sînt foarte atractive, iar oamenii nu ajung să le citească într-un număr mare. Poate ar fi necesare mai multe colaborări între redacții, pentru că deseori fiecare redacție își lucrează propriile subiecte. Fiecare aduce talentele sale și informația pe care a adunat-o, iar rezultatul poate dezvălui mult mai multe lucruri. Cu siguranță sînt lucruri de îmbunătățit în jurnalism, dar este foarte important să nu ne oprim în redacțiile noastre, să mergem înainte, să documentăm și să nu lăsăm mîinile în jos, pentru că nu ne dorim stagnare. Mai ales că acum sîntem într-un moment foarte important pentru țara noastră, se negociază aderarea la Uniunea Europeană, avem la putere un singur partid, ceea ce înseamnă că trebuie să fim și mai exigenți și mai critici față de această putere, care poate decide totul fără a avea nevoie de opoziție.

Venind din Republica Moldova, unde presiunea Rusiei este resimțită direct, cum explicați faptul că o parte a societății românești nu percepe Rusia ca pe o amenințare reală, mizînd pe protecția UE și NATO, în condițiile în care România a avut recent și candidați politici pro-Rusia?

Ce s-a întîmplat în România la ultimele alegeri a arătat faptul că ei cel puțin nu se așteptau să aibă candidați cu viziuni pro-ruse. Chiar dacă nu spun asta deschis, din acțiunile și declarațiile lor reiese acest lucru, iar noi, fiind o fostă țară sovietică, în care Rusia niciodată nu a încetat să încerce să se amestece în afacerile interne și să influențeze alegeri, am fost mereu mai alerți. Probabil acesta a fost motivul pentru care am reușit să rezistăm ca societate la tentativele de influență ale Rusiei.

Pe de altă parte, România, fiind în interiorul Uniunii Europene și în NATO, poate a avut un sentiment de relaxare mai puternic și nu s-au gîndit că s-ar putea întîmpla așa ceva într-o țară europeană – să fie votată o persoană cu asemenea viziuni. Nu neapărat că viziunile lui favorizează interesele Rusiei și se pliază pe propaganda rusească, dar erau atît de populiste. Este clar că populismul acum este un curent puternic în toată lumea, atît în Europa, cît și în SUA, dar cred că acesta ne-a diferențiat de România.

Pînă acum, cum v-au schimbat profesional și personal aceste investigații realizate sub acoperire?

Cred că, în primul rînd, am căpătat mult mai multă încredere în mine, atît ca persoană, cît și ca jurnalist. Am devenit poate mai curajoasă decît sînt. Am înțeles că, dacă îți dorești ceva și depui efortul necesar, reușești. Nimic nu este imposibil, cu excepția lucrurilor imposibile, desigur. Am învățat că foarte mult contează comunicarea cu colegii, că o echipă bună este extrem de importantă și că, uneori, este suficient curajul măcar al unei singure persoane pentru a schimba lucrurile într-o societate, chiar și într-o comunitate.

Date biografice

Natalia Zaharescu este jurnalistă de investigație din Republica Moldova, reporteră la „Ziarul de Gardă”, specializată în anchete despre corupție, influență politică și dezinformare.

Originară din satul Tartaul, raionul Cantemir, are peste zece ani de experiență în radio și presă scrisă. S-a remarcat prin investigații sub acoperire cu impact major, premiate la nivel național și internațional.

***

Sursă fotografii: facebook.com/natalia.zaharescu/photos